Certificatul verde la locul de muncă va intra în vigoare până la finalul anului. Au fost stabilite excepţiile şi calendarul de adoptare a legii - surse proiect
Liderii coaliţiei de guvernare s-au întrunit într-o şedinţă în care s-a discutat despre asumarea de către Executiv a răspunderii pe certificatul verde. Conform surselor Observator, reuniunea a avut loc înainte de şedinţa de Guvern.
UPDATE 16:10 - Conform informaţiilor obţinute de reporterul Observator Larisa Bernaschi, certificatul verde la locul de muncă ar intra în vigoare la 72 de ore după ce numărul cazurilor creşte cu câte 50% timp de trei săptămâni consecutive.
Ce conţine certificatul verde la locul de muncă
- pentru persoanele vaccinate cu cel puțin o doză, cu valabilitate pe perioada stabilită pentru efectuarea schemei complete de vaccinare.
- pentru persoanele vaccinate cu schemă completă de vaccinare, cu valabilitate pe perioada stabilită pentru schema completă de vaccinare.
- pentru persoanele infectate cu SARS-CoV 2, cu valabilitate de 180 de zile de la data primului rezultat pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2, înregistrat în platforma informatică „Corona-forms“;
- pentru persoanele testate cu test antigen rapid înregistrat în platforma informatică „Corona-forms“, cu rezultat negativ, cu valabilitate de 48 de ore de la efectuarea testului;
- pentru persoanele testate cu test RT-PCR, înregistrat în platforma informatică „Corona-forms“, cu rezultat negativ, cu valabilitate de 72 de ore de la efectuarea testului.
Intră în vigoare la 72 de ore dupa ce numarul cazurilor creste cu cate 50% trei saptamani consecutive. Se elimina cand numarul cazurilor scad timp de trei saptamani si incidenta la nivel national e de sub unu la mie.
Ce excepţii sunt la certificatul verde
Sunt exceptaţi angajatorii din sectorul privat cu până la 10 angajați, care nu efectuează activități de prestări de servicii care presupun interacțiuni directe cu clienții.
Suspendarea contractului de muncă în cazul în care nu este prezentat certificatul verde la locul de muncă. Această suspendare încetează odată cu prezentarea certificatului, dar nu mai devreme de 15 zile. De asemenea vor fi alocate 15 vouchere de testare/persoană
Conform aceloraşi surse, luni ar urma să fie adoptat proiectul de lege în Guvern, marţi să ajungă la Senat, iar miercuri la Camera Deputaţilor.
UPDATE 14:50: Conform surselor din coaliţie, până la 31 decembrie 2021 va fi adoptat certificatul verde de Parlament. Singura modificare va fi că parlamentarii vor fi exceptaţi de la măsuri, existând o problemă de constituţionalitate.
Coaliţia nu s-ar fi decis dacă modalitatea princ are se adoptă certificatul verde va fi prin asumarea răspunderii sau nu. Aceasta va fi decisă după ora 16:30 când va sosi şi premierul Nicolae Ciucă la Parlament, la reuniunea celor două camere.
Premierul nu şi-a dori asumarea răspunderii, cel mai probabil urmând ca Alexandru Rafila să prezinte forma finală.
Ştire iniţială: Coaliţia se reuneşte la ora 13:00 la Guvern, cu două ore înainte de şedinţa Executivului. Conform surselor Observator, în cadrul coaliţiei se va discuta despre certificatul verde. Nu este luată însă nicio decizie şi sunt şanse minime ca azi să fie adoptată vreo hotărâre cu privire la certificatul covid.
Liberalii vor orice, numai certificat să fie
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat miercuri că PNL susţine orice proiect referitor la certificatul COVID care poate duce la creşterea ratei de vaccinare. ”Poziţia noastră este foarte clară: vine un proiect de lege în Parlament, îl dezbatem şi trece”, a afirmat Cîţu, precizând că efortul nu ar fi prea mare pentru coaliţia care are 70% în Parlament.
Florin Cîţu afirmă, însă, că nu e nevoie de asumarea răspunderii, în condiţiile în care Guvernul are susţinere consistentă în Parlament. În plus, liderul PNL susţine că discuţia privind asumarea răspunderii pe certificatul verde nu a existat în coaliţie.
Alexandru Rafila, dispus să-şi dea demisia
Certificatul verde la locul de muncă nu a fost deocamdată implementat, iar "fereastra" pentru a fi aprobat în acest an se închide. Autorităţile şi-ar dori ca documentul să fie aprobat până la finalul anului, atunci când şi parlamentarii intră în vacanţă.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, ia în calcul să-şi dea demisia din Guvern dacă nu se adoptă certificatul verde, potrivit surselor Observator. O discuţie în acest sens a avut chiar astăzi, când Rafila şi-a pus mandatul pe masă, nervos că discuţiile din cadrul coaliţiei nu au nicio finalizare.
Alexandru Rafila a vorbit despre legea certificatului verde, precizând că acest lucru este responsabilitatea întregii coaliţii de guvernare, nu doar a PSD-ului. "Certificatul verde este responsabilitatea acestei coaliţii. PSD şi-a făcut treaba, a venit cu un proiect de lege, nu trage de timp. Dacă nu trece, avem o problemă. Certificatul verde trebuie să treacă. Eu nu fac parte din echipa de negociere", a declarat Alexandru Rafila.
Protest în faţa Parlamentului României, pe tema certificatului verde
Sute de protestatari AUR au reuşit să rupă o poartă de la Senat şi au intrat în curtea Parlamentului. Înfuriaţi că ar putea fi adoptat certificatul verde obligatoriu la muncă, oamenii au încercat să treacă de jandarmii şi să intre peste deputati si senatori. Şi-au vărsat furia pe maşinile din curtea Parlamentului, inclusiv pe cea a unui înalt oficial american.
Protestul a fost meticulos organizat de partidul AUR. Strigarea s-a dat pe reţelele de socializare şi protestatarii din ţară au fost aduşi cu autocarele. La şapte şi jumătate dimineaţa, primii protestatari au ajuns în faţa Palatului Parlamentului. În direct pe Facebook, George Simion, liderul AUR, a făcut o baie de mulţime.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰