Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ciucă, dispus să-i primească pe olandezi la verificări: "Să vadă că suntem pregătiți pentru accederea la Spațiul Schengen"

Premierul Nicolae Ciucă spune că România și-a oferit disponibilitatea ca reprezentanții Olandei să vină să verifice dacă țara noastră îndeplinește condițiile pentru accederea în Spațiul Schengen.

de Redactia Observator

la 20.10.2022 , 17:51

premierul României Nicolae Ciucă Ciucă, dispus să-i primească pe olandezi la verificări: "Să vadă că suntem pregătiți pentru accederea la Spațiul Schengen" - Mediafax Foto / Eduard Vinatoru via Hepta

Premierul Nicolae Ciucă spune că România a făcut tot ceea ce era necesar astfel încât să îndeplinească toate cerințele tehnice pentru accederea în spațiul Schengen. El spune că acest lucru s-a dovedit și prin rezultatele verificărilor făcute de către comisia nominalizată în acest sens.

"Am trecut în revistă repede acea decizie. Nu ne îngrijorează deloc pentru că ţara noastră a făcut tot ceea ce era necesar, astfel încât să îndeplinească cerinţele tehnice pentru accederea în spaţiul Schengen, lucru care s-a dovedit şi prin rezultatele verificărilor făcute de comisia nominalizată în acest sens", a spus premierul Ciucă, în timpul unei vizite de lucru pe care o efectuează în judeţul Dolj.

Prim-ministrul a arătat că autorităţile din România şi-au oferit disponibilitatea pentru ca reprezentanţi ai Olandei să vină în ţara noastră ca să facă verificări la faţa locului, acolo unde consideră că sunt probleme.

Articolul continuă după reclamă

„Noi ne-am oferit disponibilitatea, inclusiv în relația bilaterală cu Olanda, astfel încât acolo unde consideră că sunt probleme și doresc să vină să verifice la fața locului, suntem în măsură să acceptăm această colaborare bilaterală, astfel ca dumnealor să poată să verifice și să vadă că suntem pregătiți pentru accederea la spațiul Schengen”, a spus joi premierul Nicolae Ciucă, potrivit Mediafax.

Pe acelaşi subiect

„Sigur, și celelalte aspecte care sunt cuprinse, și anume respectarea tuturor condițiilor legate de ceea ce înseamnă aspectele de stat de drept, aspectele legate de corupție, de crimă organizată. Vă pot spune că pe stat de drept am făcut în așa fel încât la nivelul Guvernului și la nivelul coaliției să luăm măsurile care se impun în directă colaborare cu reprezentanții Comisiei, să avem un pachet de legi ale justiției, care într-adevăr să fie în deplină aliniere cu justiția din UE și să ducă la acel proces de modernizare a justiției din România, iar pe partea de crimă organizată avem instituțiile statului care sunt foarte bine consolidate și sunt convins că își fac datoria”, a adăugat șeful Guvernului.

Parlamentul Olandei a votat o rezoluție prin care se opune aderării României la spațiul Schengen

Parlamentul olandez a adoptat o rezoluţie care stipulează că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, a anunţat joi, într-o declaraţie pentru AGERPRES, eurodeputata olandeză Sophia in'T Veld, coordonatoarea grupului Renew în Comisia pentru libertăţi civile (LIBE) a Parlamentului European, notează Agerpres.

''Spre marele meu regret, tocmai am aflat în urmă cu câteva minute că parlamentul olandez a adoptat o rezoluţie care afirmă că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei în spaţiul Schengen. Regret profund acest lucru. Partidul meu (Democraţii 66, n.red.) a votat împotriva acestei rezoluţii, noi vrem ca România şi Bulgaria să adere imediat la spaţiul Schengen, aţi îndeplinit criteriile necesare. Mă tem că prim-ministrul Olandei face foarte puţin pentru a convinge parlamentul olandez sau pentru a-şi asuma responsabilitatea şi a spune că, în interesul Europei, va fi de acord în Consiliu (cu aderarea României şi a Bulgariei la Schengen, n.red.). Trebuie să înţelegeţi că nu toată lumea în Olanda este împotrivă. Partidul meu vrea ca Bulgaria şi România să adere imediat la Schengen, dar majoritatea partidelor din guvern nu doresc'' acest lucru, a declarat Sophia in'T Veld.

Intrarea României în Schengen, departe de a fi o certitudine. Iohannis: "Avem o şansă, însă nu avem o garanţie"

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că România are o şansă de a adera la spaţiul Schengen, dar nu o garanţie, subliniind că rezultatul misiunii de evaluare care a fost în România este unul foarte bun, dar că mai sunt chestiuni ce trebuie în continuare clarificate.

"Aderarea la Schengen este mult dorită de noi, şi după cum cred că este un fapt cunoscut de 11 ani, noi îndeplinim, practic, cerinţele tehnice. Aderarea nu s-a realizat fiindcă până la urmă există şi un vot politic în JAI care nu a avut loc până în momentul de faţă. Acum există o fereastră de oportunitate, adică avem o şansă, însă nu avem o garanţie. Ca să maximizăm şansele noastre am întreprins foarte multe demersuri", a spus şeful statului înainte de a participa la reuniunea Consiliului European.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri politice » Ciucă, dispus să-i primească pe olandezi la verificări: "Să vadă că suntem pregătiți pentru accederea la Spațiul Schengen"