Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Circ în fața DNA, la prima apariție publică a lui Liviu Dragnea după eliberare. Procurorii i-au prelungit sechestrul în dosarul TelDrum

Liviu Dragnea a avut prima apariţie publică la 11 zile de la eliberare. A fost chemat de procurori la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru o chestiune procedurală. Înainte să ajungă, în faţa Parchetului s-au dat lupte între susţinătorii şi contestatarii fostului şef PSD. S-au ameninţat unii pe alţii, apoi au aruncat cu ouă şi lapte. Până au intervenit jandarmii.

de Larisa Bernaschi

la 26.07.2021 , 20:25

Susţinătorii lui Liviu Dragnea şi-au făcut apariţia înarmaţi cu pancarte cu mesaje de susţinere, dar şi cu ouă şi lapte pe care le-au aruncat către tabăra adversă. Forţele de ordine au dat o amendă de 500 de lei, însă mai multe persoane au anunţat că vor să depună plângeri penale.

Liviu Dragnea riscă să se întoarcă după gratii în dosarul TelDrum

Liviu Dragnea a ajuns din nou în faţa procurorilor DNA, în singurul dosar în care mai este urmărit penal: TelDrum. Invitaţia din partea procurorilor anticorupţie a venit fix în ziua în care Dragnea a fost eliberat de la Peniteciarul Rahova, iar vizita a fost una scurtă, de mai puţin de 30 de minute. Procurorii l-au anunţat că se menţine sechestrul pe bunurile fostului lider PSD.

Vezi și

Liviu Dragnea: ”De obicei astea se dau la avocati. În ziua respectivă chiar le-au spus că o să le ia avocații și peste două ore au zis că trebuie să vin personal”.

Pe acelaşi subiect

Judecătorii care au decis eliberarea condiţionată spun că Dragnea a avut un comportament exemplar şi a fost recompensat de opt ori pe toată perioada detenţiei. De când a părăsit peniteciarul, social-democratul a început o serie de investigaţii medicale. Şi astăzi avea programare la medic, pe care a amânat-o.

Liviu Dragnea, angajat la firma fiului său

Între timp, fostul lider PSD şi-a găsit un loc de muncă. Potrivit informaţiilor Observator, Liviu Dragnea lucrează la firma fiului său, o firmă de agricultură, unde este inginer mecanic la utilajele agricole. Chiar şi aşa, problemele penale nu s-au terminat încă.

Liviu Dragnea este urmarit penal în dosarul Teldrum un dosar deschis în urma cu patru ani și despre care Crin Bologa, șeful DNA, spunea că ar putea să fie finalizat în urmatoarele luni. Pe de altă parte, fostul șef PSD este trimis în judecată în dosarul privind vizita în SUA pe care a făcut-o în 2017.

Dacă se va întoarce după gratii, va trebui să execute şi perioada restantă din prima condamnare, adică 16 luni.

Larisa Bernaschi Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Ştiri politice » Circ în fața DNA, la prima apariție publică a lui Liviu Dragnea după eliberare. Procurorii i-au prelungit sechestrul în dosarul TelDrum