Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cine sunt posibilii prezidenţiabili care vor fi testaţi în sondaje. Liderii PSD le-au cerut liberalilor să renunţe la ideea de a-l susţine pe Nicuşor Dan

Totuşi, reluarea negocierilor a venit la pachet cu trei condiţii puse de partidul condus de Marcel Ciolacu. 

de Marius Gîrlaşiu

la 20.12.2024 , 20:16

Principala condiţie pusă de social-democraţi, potrivit surselor Observator, este aceea ca o coaliţie formată din PSD, PNL, UDMR şi minorităţile naţionale să aibă neapărat un candidat comun în cursa pentru Palatul Cotroceni. Practic, liderii PSD le-a cerut liberalilor să renunţe la ideea de a-l susţine pe primarul Capitalei Nicuşor Dan în bătălia prezidenţială, iar favorit, potrivit unor surse politice, ar fi fostul lider PNL Crin Antonescu.

Condiţiile puse de PSD pentru a se întoarce la negocieri

El ar putea să fie candidatul comun acceptat de coaliţia pro-europeană. Asta în contextul în care liderii de la vârful partidului social-democrat spun că Antonescu ar fi votat inclusiv de electoratul PSD, dacă el ar fi candidatul comun al coaliţiei. Însă, sunt surse de la vârful PSD, care spun că în sondaje vor fi testaţi alţi trei lideri politici. În primul rând vorbim de ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, despre preşedintele Academiei Române Ioan Aurel Pop şi despre rectorul Universităţii Babes Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David. Cei trei alături de Crin Antonescu vor fi testaţi în sondaje pentru ca liderii coaliţiei PSD-PNL-UDMR şi minorităţile naţionale să vadă dacă unul dintre aceştia ar putea să atragă voturi din toate bazinele electorale, astfel încât să-şi maximizeze şansele în cursa pentru Palatul Cotroceni.  

Vezi și

A doua condiţie pusă de social-democraţi, potrivit surselor Observator, este aceea ca ordonanţa prin care guvernul va îngheţa pensiile şi salariile din aparatul bugetar, celebra ordonanţă trenuleţ cu măsurile fiscale pentru anul viitor să fie asumată de noul guvern. Este şi motivul pentru care Marcel Ciolacu a anunţat ieri, potrivit unor surse politice, că PSD este gata să treacă în opoziţie, pentru că sursele Observator, spun că Marcel Ciolacu nu a dorit să îşi asume această ordonanţă de urgenţă care include aceste măsuri nepopulare, îngheţarea pensiilor şi a salariilor din aparatul bugetar pentru anul viitor.  

A treia condiţie pusă de social-democraţi ar fi un pact de neagresiune, un acord politic între toate partidele care vor forma această coaliţie, astfel încât liderii acestor partide să-şi ofere garanţii că nu se vor mai ataca în spaţiul public. Însă coagularea şi formarea acestei coaliţii de guvernare care să instaleze rapid, până la Crăciun sau în perioada dintre Crăciun şi Revelion, un guvern la Palatul Victoria depinde evident de modul în care vor evolua discuţiile din această seară, pentru că vor fi la masă, după intervenţia preşedintelui Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan, Kelemen Hunor şi liderii minorităţilor naţionale care vor încerca să negocieze formarea acestui guvern şi evident ar putea negocia în această seară  şi propunerea de premier, fie Marcel Ciolacu, fie Ilie Bolojan, pentru că sunt surse politice care spun că Bolojan şi-ar asuma şefia guvernului dacă PSD ar evita să preia funcţia de premier. O altă variantă vehiculată pe surse, de la vârful PSD, ar fi aceea ca Marian Neacşu, un apropiat al lui Marcel Ciolacu, să conducă guvenrul până la alegerile prezidenţiale de anul viitor. 

Marius Gîrlaşiu Like

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Unde vă petreceţi în acest an Revelionul?
Observator » Ştiri politice » Cine sunt posibilii prezidenţiabili care vor fi testaţi în sondaje. Liderii PSD le-au cerut liberalilor să renunţe la ideea de a-l susţine pe Nicuşor Dan