Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Cine mă votează pe mine, votează pe Dumnezeu". România a mai avut un candidat excentric la alegerile prezidenţiale din 1996. Cine a fost Constantin Mudava

Declaraţiile controversate ale lui Călin Georgescu, cel care se declară salvatorul românilor şi care imediat după anunţarea rezultatelor de la alegerile prezidenţiale din primul tur spunea că „am fost toți într-un gând, Dumnezeu, căci el ne unește și i-am dat votul nostru este liantul nostru. Iar poporul român, care a stat în întuneric până acum, a văzut acum lumina cea mare, căci Dumnezeu este cu noi”, se pare că nu au fost singurele din ultimii ani.

de Redactia Observator

la 29.11.2024 , 12:29

"Cine mă votează pe mine, votează pe Dumnezeu". România a mai avut un candidat excentric la alegerile prezidenţiale din 1996. Cine a fost Constantin Mudava

În 1996, un alt candidat la alegerile prezidenţiale, Constantin Mudava le cerea românilor votul sub sloganul „Cine mă votează pe mine, votează pe Dumnezeu”, ceea ce a tulburat apele, iar Biserica Ortodoxă Română considera asta o blasfemie.

Cine era Constantin Mudava

Bioenergetician de profesie, Constantin Mudava a continuat să își susțină cu vehemență „înzestrarea divină”. Se lăuda cu câmpul său energetic. „Evaluând capacitatea vitală omenească, măsurătorile științifice au stabilit că omul normal are un biocâmp de 70-30 centimetri în diametru, iar un bioenergetician dintre cei obișnuiți are biocâmpul de zece ori mai mare, adică de 7-8 metri, ajungând în momente de concentrare până la 20 de metri. Biocâmpul terapeutului Constantin Mudava are diametrul de 150 până la 200 de metri, ajungând în momente de concentrare până la 2.000 de metri, ceea ce-l situează pe primul loc în lume, fiind de fapt un fenomen unic”, se arăta în clipul său de campanie din 1996, potrivit Adevărul.

Articolul continuă după reclamă

Constantin Mudava a strâns 130.000 de semnături pentru a participa ca independent la alegerile prezidențiale din 1996. „Dacă eu candidez ca independent la funcția de președinte al României nu este întâmplător. Să știți că am poruncă divină și trebuie să mă încadrez. Trebuie să respect poruncile divine, pe care le-am primit și le primesc mereu. Pentru a salva acest popor și această țară, pentru că această țară va trebui să ajungă Țara Sfântă, Noul Ierusalim. Acest popor este poporul ales de Dumnezeu. Trebuie să fie poporul cel mai credincios, cel mai cinstit și cel mai drept”, anunța Constantin Mudava în campania electorală.

Cu toate acestea la alegerile din 3 noiembrie 1996, Mudava a obținut mai puțin de 40.000 de voturi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Veţi merge duminică la vot?
Observator » Ştiri politice » "Cine mă votează pe mine, votează pe Dumnezeu". România a mai avut un candidat excentric la alegerile prezidenţiale din 1996. Cine a fost Constantin Mudava