Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru ca creşterea economică să se vadă în nivelul de trai al românilor? Explicațiile lui Florin Cîțu

„Lucrurile arată bine”, spune Florin Cîțu, întrebat când se va simți în nivelul de trai al românilor creșterea economică. După un an de stabilizare a economiei, „am început să arătăm din măsurile pe care vrem să le luăm în perioada următoare”, declară premierul interimar.

de Redactia Observator

la 16.10.2021 , 13:36

Florin Cîțu, întrebat când se va simți creșterea economică în nivelul de trai al românilor Florin Cîțu, întrebat când se va simți creșterea economică în nivelul de trai al românilor - Facebook

Întrebat, sâmbătă, ce măsuri ar putea lua Guvernul și dacă se gândește la o creștere a salariilor, în contextul în care, în ciuda creșterii economice anunțate, această creștere nu se vede în nivelul de trai al românilor, Cîțu a răspuns că acesta a fost anul în care „am spus că stabilizăm economia”.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

„Deja am început să arătăm din măsurile pe care vrem să le luăm în perioada următoare: salariul minim este de deja o decizie să crească cu 11% pentru anul viitor, am venit cu acele măsuri de amânare a plății facturilor și vom mai avea câteva măsuri prin care să reducem povara asupra cetățenilor. Vom discuta despre salarii, pensii și alocații la construcția bugetului, dar lucrurile arată bine”, a fost răspunsul premierului interimar.

Pe acelaşi subiect

Întrebat mai departe despre procentul cu care vor crește pensiile din 1 ianuarie 2022, Cîțu a răspuns: „nu s-a stabilit încă procentul, dar eu spun, având în vedere rezultatele economice pe care le avem până acum, că vom discuta și s-ar putea să fie o dinamică diferită de ceea ce am avut până aveam preconizat”.

În ce privește pensiile speciale ale primarilor, premierul afirmă: „aici aș vrea să fim foarte pragmatici. În fosta coaliție aveam un grup de lucru care trebuia să găsească soluții exact pentru sistemul de pensii. Există o reformă a sistemului de pensii, acolo vom lua măsuri pentru toate tipurile de pensii”.

În opinia lui Cîțu, creșterea de la perspectivă negativă la stabilă, dată de două agenții de rating, reprezintă confirmarea faptului că lucrurile merg într-o direcție bună „și acest lucru ne obligă să continuăm în această direcție și ne mai obligă la ceva: să nu lăsăm România să intre pe mâna populiștilor, a demagogilor care în ultimii 30 de ani de zile doar au mimat reforma și nu a avut curajul să fac această reformă”.

Câștigarea încrederii investitorilor străini „arată că suntem foarte aproape de momentul în care toți românii vor simți și beneficiile creșterii economice. Această perspectivă mai înseamnă dobânzi mai mici, împrumuturi mai ieftine, înseamnă că agențiile de rating nu se așteaptă la derapaj al inflației în perioada următoare sau la alte probleme sau la alte crize”, a mai spus Cîțu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru ca creşterea economică să se vadă în nivelul de trai al românilor? Explicațiile lui Florin Cîțu