Cătălin Predoiu, întâlnire cu ministrul de Interne austriac Gerhard Karner, pe tema integrării în Schengen
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, vicepremier, a declarat, la întâlnirea cu ministrul federal de Interne al Republicii Austria, Gerhard Karner, că România, prin MAI, respectiv Poliţia de Frontieră, a redus substanţial nivelul migraţiei ilegale la frontierele naţionale şi că, de asemenea, toate aspectele convenite în plan bilateral cu Austria se aplică cu rezultate foarte bune.
În data de 18 noiembrie 2024, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere de lucru, la Viena, cu ministrul federal de Interne al Republicii Austria, Gerhard Karner, se arată într-un comunicat de presă al MAI.
Cei doi miniştri au abordat principalul punct al întâlnirii, respectiv au discutat despre următoarea reuniune importantă pentru dosarul Schengen, care va avea loc între miniştrii de Interne, în perioada 21-22 noiembrie, la Budapesta.
"Air şi Maritime Schengen, implementate impecabil"
Discuţiile au relevat contribuţia României şi Austriei în asigurarea securităţii frontierelor externe ale UE, în combaterea migraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere, inclusiv pe componenta de dimensiune externă, pentru o abordare preventivă.
Ministrul Predoiu a subliniat faptul că Decizia privind Air şi Maritime Schengen a fost implementată impecabil, fără nicio sincopă. România, prin MAI, respectiv Poliţia de Frontieră, a redus substanţial nivelul migraţiei ilegale la frontierele naţionale. De asemenea, toate aspectele convenite în plan bilateral cu Austria se aplică cu rezultate foarte bune.
Ministrul Predoiu a reafirmat angajamentul României de a menţine, şi pe viitor, practici sigure şi eficiente de gestionare a frontierelor, de a aplica toate procedurile Schengen şi de a contribui de manieră semnificativă la eforturile UE de combatere cât mai eficientă a criminalităţii transfrontaliere.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰