Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bugetul pe 2022 intră în dezbaterea Parlamentului și a provocat deja un război al replicilor. Florin Cîţu îi cere explicaţii premierului

Bugetul de stat pe anul 2022 va ntra astăzi în dezbaterea parlamentară, dar nu este lipsit de controverse. Liderul PNL, Florin Cîţu, se plânge că nu a fost respectată condiţia liberarlilor pentru a guverna cu PSD: un buget de 7 la sută pentru investiţii. Replica i-a dat-o însa tocmai premierul: suma alocată investițiilor este una record.

de Redactia Observator

la 21.12.2021 , 07:50

Bugetul pe 2022 intră în dezbaterea Parlamentului, dar a provocat deja un război al replicilor. Florin Cîţu îi cere explicaţii premierului Bugetul pe 2022 intră în dezbaterea Parlamentului, dar a provocat deja un război al replicilor. Florin Cîţu îi cere explicaţii premierului - Mediafax Foto / Eduard Vinatoru

Proiectul bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat pe 2022 au fost aprobate luni de Guvern, iar luni seara au ajuns la Parlament. Senatorii şi deputaţii au termen până marţi la ora 12.00 pentru a depune amendamente la cele două proiecte.

Începând cu ora 14:00, bugetele instituţiilor vor intra în comisiile de specialitate pentru aviz, iar de la ora 18:00 în comisiile reunite de buget-finanţe. Proiectele bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 vor intra joi în plenul Parlamentului, pentru dezbatere şi vot. 

Nicolae Ciucă, chemat în PNL pentru a explica proiectul pe bugetul 2022

Articolul continuă după reclamă

Președintele PNL, Florin Cîțu, a anunțat că liberalii din conducerea partidului vor decide dacă sprijină în Parlament varianta de buget propusă de premierul Nicolae Ciucă. Cîțu i-a solicitat prim-ministrului explicații și s-a declarat nemulțumit de forma bugetului deoarece nu a fost respectată înțelegerea privind alocarea de 7% din PIB pentru investiții. 

Pe acelaşi subiect

„Vom supune la vot dacă aprobăm acest buget... totodată le voi spune colegilor mei că dacă nu se adoptă bugetul va fi o situație dificilă”, a declarat Florin Cîțu

Pe de altă parte, premierul Ciucă a declarat că suma alocată investițiilor este una record"Cea mai mare alocare pentru investiţii - 88,8 miliarde lei. Reprezintă dublul sumei investite în 2019", potrivit lui Nicoale Ciucă.

Ulterior, șeful liberalilor a anunțat că premierului Nicolae Ciucă i se va cere să vină în fața conducerii PNL pentru a oferi explicații despre bugetul 2022„Va trebui să vină să prezinte bugetul colegilor din PNL... Nu, nu (n.r dacă premierul s-a consultat cu liberalii)... Asta e dezamăgirea mea, PNL a cerut să se respecte programul de guvernare”, a adăugat Cîțu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Bugetul pe 2022 intră în dezbaterea Parlamentului și a provocat deja un război al replicilor. Florin Cîţu îi cere explicaţii premierului