Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Austria ridică graniţele aeriene pentru România. Marcel Ciolacu: Am spart gheața! Merităm în Schengen

Veşti bune de la depărtare. Ţara noastră ar putea intra în Schengen doar pentru transportul aerian, dar cu anumite condiţii. Anunţul a fost făcut aseară de premierul României, Marcel Ciolacu. 

de Redactia Observator

la 10.12.2023 , 07:41

"România merită în Schengen", a scris acesta într-o postare pe Facebook.  

Premierul a anunţat că Austria ar fi de acord cu ridicarea graniţelor aeriene pentru ţara noastră, ceea ce însemnă că, în curând am putea scăpa de cozile interminabile atunci când vrem să călătorim în interiorul Uniunii Europene. 

Oferta a fost făcută de ministrul de Interne austriac atât României, cât şi Bulgariei, însă condiţia este ca ţara noastră să accepte solicitanţi de azil din Austria, în special afgani şi sirieni. În perioada următoare, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, se va întâlni pentru negocieri cu omologul său.  

Vezi și

"Am spart gheața! Austria și-a flexibilizat poziția în ceea ce privește spațiul Schengen și este de acord cu ridicarea granițelor aeriene pentru România. Asta înseamnă că românii nu vor mai sta la cozi interminabile atunci când zboară în interiorul Uniunii Europene. Am făcut eforturi mari în ultimele luni să ajungem în acest punct și le sunt recunoscător tuturor celor care au luptat pentru România. Ministrul Predoiu are mandat să se vadă cu ministrul de interne austriac și să ducă negocierile la bun sfârșit. După ani de zile de așteptări, vom realiza împreună și acest vis! România merită în Schengen!", este mesajul transmis de premierul Marcel Ciolacu pe reţeaua de socializare.

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Presa austriacă: "Air Schengen", ofertă pentru pentru România și Bulgaria

Presa austriacă scrie că autoritățile de la Viena au făcut o ofertă "interesantă" României și Bulgariei: "Air Schengen", ceea ce ar însemna că pasagerii din România și Bulgaria nu vor mai fi nevoiți să treacă prin controlul pașapoartelor atunci când zboară în interiorul UE. "Ministrul de interne Gerhard Karner dă dovadă de luni de zile de duritate în ceea ce privește aderarea Bulgariei și României la spațiul Schengen. Acum, însă, el a făcut o ofertă interesantă", scrie krone.at

Acesta a propus României și Bulgariei "Air-Schengen", astfel încât pasagerii din România și Bulgaria nu vor mai fi nevoiți să treacă prin controlul pașapoartelor atunci când zboară în interiorul UE. Negocierile urmează să aibă loc marți în Slovenia, susțin ziariștii austrieci.

În schimb, Viena ar cere creșterea operațiunilor Frontex în Bulgaria, sporirea controalelor la frontiere și primirea solicitanților de azil din Austria, în special afgani și sirieni.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Austria ridică graniţele aeriene pentru România. Marcel Ciolacu: Am spart gheața! Merităm în Schengen