Antena Meniu Search
x

Curs valutar

AUR anunță că va vota prima moţiune care ajunge în dezbaterea Parlamentului, oricare ar fi ea

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat, marţi, că va vota prima moţiune de cenzură care intră în dezbaterea Parlamentului împotriva ”Guvernului ilegitim PNL-UDMR”.

de Ana Maria Ghiarasim

la 28.09.2021 , 15:18

AUR anunță că va vota prima moţiune care ajunge în dezbaterea Parlamentului, oricare ar fi ea AUR anunță că va vota prima moţiune care ajunge în dezbaterea Parlamentului, oricare ar fi ea - Mediafax Foto / Alexandru Dobre via Hepta

”Guvernul Cîţu trebuie să plece cât mai curând de la conducerea ţării. Este lipsit de legitimitate şi acţionează în total dispreţ faţă de prevederile Constituţiei. A încercat introducerea ilegală a certificatului COVID şi promovează măsuri discriminatorii pe motiv sanitar", a subliniat, marţi, deputatul George Simion, co-preşedinte AUR.   

Liderii AUR denunță ”blatul făcut de PSD şi Klaus Iohannis”

Senatorul Claudiu Târziu, co-preşedinte AUR, precizează că parlamentarii formaţiunii vor vota oricare dintre moţiunile de cenzură care ajunge în plenul Parlamentului.  

Articolul continuă după reclamă

”AUR va vota pentru debarcarea Guvernului Cîţu, indiferent care moţiune de cenzură va intra prima în dezbaterea Parlamentului. Facem asta, dincolo de orice orgoliu, pentru că românii nu mai suportă această guvernare care a instituit dictatura sanitară. PSD a făcut un joc de imagine penibil pe seama întregii societăţi româneşti. A ţinut în viaţă în mod artificial acest guvern şi a împiedicat în mod neconstituţional moţiunea iniţiată de AUR. Nu vom uita blatul făcut de PSD şi Klaus Iohannis", a declarat senatorul Claudiu Târziu, citat de news.ro.

Pe acelaşi subiect

Alianţa pentru Unirea Românilor semnalează faptul că moţiunea a fost amânată trei săptămâni, ”ceea ce reprezintă o sfidare a Constituţiei, lucru confirmat astăzi de Curtea Constituţională”.  

Guvernul Cîțu, vizat de moțiuni de cenzură

Curtea Constituţională a admis marţi sesizarea Executivului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională Guvern - Parlament pe tema moţiunii de cenzură, agumentul fiind că Parlamentul nu a respectat art 113 alin 2 din Constituţie, respectiv obligatia de a comunica Guvernului depunerea moţiunii.  

Moţiunea USR PLUS-AUR îşi va continua traseul în Parlament, a transmis CCR, precizând că moţiunea de cenzură a fost depusă cu întrunirea numărului de semnături necesare, iar prin faptul că Parlamentul nu a dezbătut-o, nu a finalizat procedura iniţiată şi continuă astfel să încalce Constituţia. 

PSD a depus, la rândul său, o moţiune de cenzură după decizia CCR.  

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » AUR anunță că va vota prima moţiune care ajunge în dezbaterea Parlamentului, oricare ar fi ea