Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Anularea discursului lui Zelenski din Parlament, o eroare din partea guvernanților - Eugen Tomac. Șoșoacă și Simion, portavocile lui Putin în România

Eurodeputatul Eugen Tomac, lider PMP, declară că a fost o mare eroare faptul că discursul preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, din Parlament, a fost scos marți de pe agenda vizitei pe care a făcut-o la Bucureşti: "Acest moment a arătat limitele actualei guvernări. Este inacceptabil ca un asemenea moment să nu poată fi gestionat", a explicat acesta, citat de Agerpres.

de Redactia Observator

la 11.10.2023 , 15:58

Volodimir Zelenski (stânga) și Klaus Iohannis (dreapta) Tomac, despre anularea discursului lui Zelenski: Acest moment a arătat limitele actualei guvernări - Profimedia

"Consider că a fost o mare eroare că nu s-a ţinut acest discurs. Au mai existat și în alte țări voci care au pus sub semnul întrebării războiul și care și-au exprimat, în termeni destul de civilizați, nemulțumirea, dar nu au făcut spectacol din acest moment. Este clar că cei care conduc Parlamentul în momentul de față nu au cântărit foarte bine invitația pe care au adresat-o, de a se ține acest moment important. Preşedintele Zelenski, liderul unui stat aflat în plin război cu Federaţia Rusă, a ţinut discursuri în Parlamentul European, în Congresul american, în toată Uniunea Europeană, unde există şi voci care pun sub semnul întrebării inclusiv suportul militar pentru Ucraina. La noi s-a produs o chestiune care arată limitele evidente pe care le are actuala guvernare.

Și chiar dacă s-ar fi întâmplat un incident de comunicare nefericit, acest discurs trebuia să aibă loc. Noi suntem mai puternici decât aceste vuvuzele ale Rusiei. România nu este reprezentată de acești politicieni-marionete. A fost o eroare majoră și o lipsă de asumare. Actuala putere este caracterizată prin foarte multă neputinţă. A fost un nou eşec în rândul multor lucruri pe care şi le-au asumat şi nu au putut să le implementeze, în chestiuni ce ţin de politică internă. România nu poate fi şantajată şi supusă unor provocări mărunte. Este inacceptabil ca un asemenea moment să nu poată fi gestionat decât prin anulare", a declarat preşedintele PMP, Eugen Tomac.

Tomac critică abordarea guvernanţilor pe tema ajutorului oferit Ucrainei

Articolul continuă după reclamă

Totodată, liderul PMP subliniază şi faptul că statul român nu a spus public, până acum, în ce constă ajutorul militar acordat Ucrainei.

Pe acelaşi subiect

"Președintele României a abordat o strategie greșită, pentru că cetățenii români trebuie să știe exact în ce constă acest sprijin. Cine crede că Rusia nu știe exact ce a făcut și ce face România se înșeală. Mai mult decât atât, golul de informație pe care îl avem în societate, în momentul de față, cu privire la sprijinul concret și real pe care-l oferă statul român Ucrainei a lăsat loc multor interpretări. Acest spațiu gol de comunicare profesionistă și convingătoare este ocupat cu foarte multă ușurință de politicienii care ieri și-au devoalat identitatea politică de politicieni pro-ruși. Şi evident că aceşti doi politicieni, Diana Şoşoacă şi George Simion, şi-au asumat pe faţă rolul de comunicatori ai lui Putin în România. Cetăţenii români trebuie să ştie că susţinând aceste proiecte politice, susţin Rusia", a detaliat europarlamentarul PMP.

În programul președintelui ucrainean ajuns în România se regăsea, potrivit agendei publice, și un discurs programat pentru a fi ținut în Parlament, într-un moment în care atât Camera Deputaților, cât și Senatul se aflau în sală. După ce a ajuns la București, întâlnirea dintre parlamentari și Zelenski a fost anulată. În cadrul conferinței de presă organizată la Cotroceni, președintele Iohannis a fost întrebat de ce s-a anulat întâlnirea cu Parlamentul. Iohnnis a răspuns: "Programul domului Zelenski a fost negociat de cele două delegații și comunicat public, atât pot să spun la asta".

Zelenski a răspuns la aceeași întrebare, susținând că aceasta nu a fost o vizită în care să prezinte un discurs: "Știm că nu duc lipsă de discursuri în toate țările, cu tot respectul. Aceasta a fost o vizită în care să mulțummesc românilor și să vorbesc strategic cu președintele Iohannis. Mă mai întâlnesc cu prim-ministrul și cu câțiva parlamentari. Nu am pregătit niciun discurs, cu tot respectul. Poate cineva l-a făcut împotrivă, dar eu nu l-am pregătit".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri politice » Anularea discursului lui Zelenski din Parlament, o eroare din partea guvernanților - Eugen Tomac. Șoșoacă și Simion, portavocile lui Putin în România