Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Adrian Oros, mesaj dur către conducerea PNL: "Daţi-vă demisia toţi! Toţi Rareşii, Bocii, Ralucii şi Fluturii de partid şi de stat"

Fostul ministru al Agriculturii, Adrian Oros a transmis, luni, un mesaj dur către conducerea PNL, după decizia de a definitiva coaliţia cu PSD. Potrivit lui Oros, ”toată conducerea PNL ar trebui să îşi dea demisia pentru starea jalnică în care au adus acest partid istoric”. ”Daţi-vă demisia toţi! Toţi Rareşii, Bocii, Ralucii şi Fluturii de partid si de stat! Luaţi-vă labele de pe Partidul Naţional Liberal!”, a scris Oros într-un mesaj pe Facebook, citat de news.ro. Este al treilea liberal care cere demisia conducerii PNL, după Raluca Turcan şi Dan Motreanu.

de Redactia Observator

la 22.11.2021 , 21:08

Adrian Oros, mesaj dur către conducerea PNL: "Daţi-vă demisia toţi! Toţi Rareşii, Bocii, Ralucii şi Fluturii de partid şi de stat!" - Hepta

”O victorie în genunchi! Cum zicea Olguţa: Marcel le-a luat şi banii de pe piept. Toată conducerea PNL ar trebui să îşi dea demisia pentru starea jalnică în care au adus acest partid istoric. Pentru haosul creat în mod artificial, când au aruncat în aer coaliţia de guvernare, agravând criza economică care s-a suprapus peste criza sanitară. Şi pentru modul in care au trădat electoratul care a votat o coaliţie de dreapta care să dezvolte România”, scrie Adrian Oros.

Promisiunile făcute la Congresul PNL

El afirmă că ”nici unul nu este mai puţin vinovat. ”Au votat la comandă, fără nici un discernământ, ca nişte păpuşi mecanice invocând “interesul naţional”, spune fostul ministru. Oros aminteşte că la Congresul PNL, echipa câştigătoare a promis că va ţine PSD departe de guvernare cel puţin 7 ani.

Articolul continuă după reclamă

”Acum, la două luni de la Congres, pentru a-şi demonstra consecvenţa, aceleaşi personaje stranii ne spun că fac un pact de guvernare cu PSD pentru 7 ani. Un pact victorios, semnat în genunchi. Unii dintre principalii artizani şi susţinători ai grandiosului proiect, ramânând pe dinafară, au început să ceară capul “suflului nou”.E de aşteptat ca în următoarea perioadă, mulţi dintre aceşti vrednici “urmaşi ai Brătienilor”să încerce să îşi spele imaginea, debarcândul pe Câţu. Eu le spun altceva: Daţi-vă demisia toţi! Toţi Rareşii, Bocii, Ralucii şi Fluturii de partid si de stat! Luaţi-vă labele de pe Partidul Naţional Liberal!”, mai spune Oros, după votul din Biroul Politic Naţional, în care PNL a definitivat coaliţia cu PSD.

Luni, Raluca Turcan, ministrul interimar al Muncii şi europarlamentarul PNL Dan Motreanu au cerut, la rândul lor, demisia lui Florin Cîţu de la conducerea Partidului Naţional LIberal.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Adrian Oros, mesaj dur către conducerea PNL: "Daţi-vă demisia toţi! Toţi Rareşii, Bocii, Ralucii şi Fluturii de partid şi de stat"