Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Pe urmele lui Iisus: Joia Mare - Iisus la Cina cea de Taină spală picioarele ucenicilor şi merge să se roage în grădina Ghetsimani

Observator în Săptămâna Mare: e numele unei călătorii în timp, pe care o începem împreună, chiar prin Țara Sfântă. Pornim pe urmele lui Iisus, în urmă cu aproape 2000 de ani, ca să vedem evenimentele de atunci prin filtrul lumii de acum. Cum ar fi arătat patimile, răstignirea şi învierea, dacă le-am fi trăit prin obiectivul camerei de filmat? Ce am fi postat pe Facebook şi cum ar fi reacţionat tinerii, care ar fi urmărit pe Youtube întâmplările pe care nu le ştim decât din Biblie?

de Redactia Observator

la 29.04.2021 , 14:52

  • Cele mai importante ştiri ale zilei sunt la Observator 19

O echipă Observator transmite în exclusivitate din Ierusalim drumul patimilor care au schimbat lumea. Un demers jurnalistic, prin care îl aducem mai aproape pe Iisus de generația de astăzi. Preotul Vasile Ioana a precizat pentru Observator cele mai importante evenimente ale zilei, ca şi cum s-ar fi întâmplat în zilele noastre, nu acum două mii de ani.

Săptămâna Patimilor. Joi, Iisus Hristos la Cina cea de Taină

Părintele Vasile Ioana: "În Joia cea Mare are loc Cina cea de Taină. Toată credinţa noastră în Iisus Hristos, esenţa învăţăturii lui este oferită acum de el, care, la Cina cea de Taină, îi adună pe ucenici, sărbătoresc Pesachul iudaic..La Cina cea de Taină are loc o cuvântare, o predică. În această predică, Iisus Hristos aduce chintesenţa întregii lui învăţături. Şi le spune ucenicilor săi. Să vă iubiţi unul pe altul aşa cum eu v-am iubit pe voi. Nu există dragoste mai mare decât să-ţi pui viaţa pentru aproapele tău. Le dă putere ucenicilor săi. Le spune că puterea lor va veni din iubire şi din sacrificiu. Le dă această temă a sacrificiului din iubire. Şi  le spune asta, apoi alege cum să se jertfească mai departe în istorie, pentur că el nu moare doar atunci. Acest astăzi este permanent prin moartea lui atunci şi apoi în fiecare sfântă liturghie. Iisus Hristos alege pâinea care e din grâu, grâul care intră în pământ, putrezeşte sub pământ şi înviază, creşte în primăvară, este simbolul Învierii. Vinul este format din ciorchinele de struguri, care e format din bobiţe multe, care devine una. Aşa este Hristos, cu Tatăl şi cu Fiul. Şi în momentul acela spune: "Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul meu". Bineînţeles că pentru ucenici este uluitor, uimitor. Hai să ne gândim, dacă am fi fost noi acum la masă, la Cina cea de Taină, ziceam: "Doamne, ce spune?". Acesta este trupul meu şi acesta este sângele meu. Şi aceasta să o faceţi voi după aceea întru pomenirea mea. Deci eu voi fi cu voi permanent, dacă voi veţi face asta. Şi anume jertfa asta. Este o masă de rămas-bun. De rămas-bun, în care vedem şi o parte din neputinţele unora dintre ucenici. Iuda îl vânduse deja...Toţi se întrebau, eu, Doamne? Eu te trădez? Se creează acea forfotă. Cine îl va vinde? Cine să fie nemernicul care l-a vândut? Şi atunci el va spune.. cel cu care voi întinde mâna în blid"

Vezi și

Iuda îl vânduse deja pe Hristos

Părintele Vasile Ioana: "O face la final, pentru ca Iuda să audă toate cuvintele lui. Şi îi spune atunci: "Mergi şi fă ce ai de făcut". El ştia ce avea să facă Iuda... şi cât de dureros să fie pentru Iisus să simtă cum este trădat de unul dintre apropiaţii lui, căruia el i-a făcut atât de bine. Iar lui Petru, care se lăuda că el Îl iubeşte cel mai mult, el este cel care "oricine se poate lepăda de tine, dar eu nu mă voi lepăda". Deci Iuda trădează şi Petru are un acces de mândrie. Adică, Doamne, eu sunt cel mai fidel. Şi dacă toţi se vor lepăda, eu nu mă voi lepăda de tine. Şi în momentul acela se întâmplă ca Domnul să-l lămurească. Nu va cânta cocoşul de trei ori şi te vei lepăda de mine. Deci cumva aici se vede omul din Petru, care este brav acolo şi, în momentul în care apare frica, se leapădă. Da. Libertatea de acţiune este a fiecăruia. El doar le spune ca tot ceea ce fac să facă în deplină libertate. Dar în iubire. Predica lui Iisus de la Cina cea de Taină este o predică care arată că iubirea ar trebui să coordoneze vieţile lor şi în iubire să trăiască. Şi să aibă puterea de a se sacrifica, aşa cum el se sacrifică. El spune: Uite, eu sunt începător al jertfei şi voi veniţi după mine. Dacă m-au urât pe mine oamenii, vă vor urî şi pe voi. Dacă m-au iubit pe mine, vă vor iubi şi pe voi. Dacă au ascultat cuvântul meu, îl vor asculta şi pe al vostru. Deci practic  îi pregăteşte pe apostoli să devină urmaşi. El este primul şi ne aşezăm toţi în spatele lui şi îl urmăm. Ceea ce am făcut eu să faceţi şi voi. Ca să localizăm, eram la marginea Ierusalimului, Ierusalimul, Cetatea Ierusalimului avea la margine această zonă în care era casa lui Ioan. Locul acesta era undeva la periferie. Astăzi sigur că este în centru, dar oraşul era mai micuţ. Era la margine, ca ucenicii să poată să simtă în inima lor că sunt în siguranţă. Era un foişor, acolo are loc această cină de taină. De acolo pleacă Iisus cu ucenicii şi le spune să mergem să ne rugăm. Pleacă, de acum ceasul a venit... Deci Iisus Hristos este pregătit pentru pătimirile sale... El pleacă la pătimiri de la masa Cinei celei de Taină cu toţi ucenicii.

Iisus şi ucenicii au mers să se roage în Grădina Ghetsimani

Părintele Vasile Ioana: "Şi merg cu toţii în Grădina Ghetsimani. Coboară... dacă ne imaginăm în Ierusalimul de astăzi, este sus pe colină locul acesta. Şi el coboară până în faţa Porţii de Aur, pe unde a intrat când au fost Floriile, şi merge în grădina Ghetsimani, în rugăciune. Şi merge să se roage. El alege trei ucenici, Petru, Iacob şi Ioan, îi ia cu El. Şi merge deoparte şi începe Iisus să se roage. Cu sudori de sânge, în rugăciune profundă, şi îl roagă pe Tatăl Ceresc, ştiind ce urma să fie: "Tată, dacă este cu putinţă, treacă paharul acesta de la mine." Da. Asta face un fiu. Aici vedem omul din Iisus. Că ne place când îi vedem pe oameni şi vulnerabili. Acesta este momentul când Iiisus arată că a fost şi om, şi Dumnezeu. Dar acum este doar om. Şi spune: "Tată, văd suferinţa, e imensă. Sunt toate păcatele lumii adunate, tot răul lumii, toate păcatele tuturor oamenilor din istorie. Era un rău imens pe care el trebuia să-l asume, să-şi asume vina, deşi nu avea vreo vină, să şi-o asume pentru toată umanitatea. Şi vedea răul acesta imens, mai ales răul părăsirii. Şi îi spune Tatălui: "Tată, dacă e cu putinţă, n-aş vrea să trec prin asta." Dar nu precum vreau eu. Precum vrei Tu, tată. Aici intră în ascultare. Dacă mai marii tăi de aici spun: "Vrem să faci un efort foarte mare". Şi tu spui: "N-aş vrea să fac, dar o fac pentru tine." Şi intri în jertfă, şi intri în smerenie, intri în ascultare şi tot harul vine peste tine. Deci, în urma acestei suferinţe extraordinare... Iisus era în lacrimi şi atunci spune la final: "Dar nu cum vreau eu, ci cum tu vrei, părinte..." Şi în momentul acela, gândeşte-te că cea mai grea suferinţă pentru tine e când suferă fetiţa ta. Nu ai vrea s-o vezi vreodată bolnavă. Gândeşte-te ce a simţit Tatăl ceresc să-şi vadă fiul înlăcrimat şi spunându-i că nu ar vrea să treacă peste asta. Dar tot el îi spune: Dar nu cum eu vreau, Doamne. Adică nu cum omul din mine vrea, ci cum vrei Tu, Doamne. Dacă tu consideri că prin mine vei ierta toate păcatele lumii, le iau eu asupra mea. Şi le-a luat asupra Sa şi le-a topit în iubirea sa. Numai un om superior poate să spună "Cum vrei tu". Omul mic spune Cum vreau eu şi numai cum vreau eu. Aici ar trebui să ne întoarcem la omul modern de astăzi să ne gândim aşa. Noi putem să spunem ce a spus Iisus în grădina Ghetsimani? Uite, mi-e greu să merg la serviciu, dar nu cum vreau eu. Ci cum e bine pentru familie. Merg la serviciu. Îmi greu să muncesc mult şi să vin acasă obosit, dar nu precum vreau eu, ci cum e nevoie pentru copiii şi pentru familia mea. Ai intrat, omule bun, în starea de jertfă, şi se face voia lui Dumnezeu prin jertfa ta. Deci jertfa lui Dumnezeu în mare e şi jertfa noastră în mic"

Părintele Ioana: "De câte ori am spus că nu mai pot..."

"De câte ori am spus că nu mai pot? Şi atunci am simţit că a venit o mângâiere, o adiere de mângâiere. Am avut o suferinţă mare la un moment dat. Şi stăteam în faţa icoanelor şi simţeam că nu mai pot. Fizic nu mai pot. O epuizare. Am trăit o epuizare. Şi am auzit o voce. În momentul în care am zis că nu mai pot, am auzit o voce în spatele meu, aşa: "Te-am părăsit vreodată, Vasile? Te-am părăsit eu vreodată pe tine?" Fiecare om primeşte asta, dacă se aşează în poziţia asta. A lui Iisus în grădina Ghetsimani. În rugăciune, în sudoare, în comuniune cu Tata. Tată, mi-e greu. Spune-i tatălui ce te doare! Iisus Hristos ţi-a dat căile să-l găseşti. Spune-i: Tată, mi-e greu. Şi el va veni. La grădina Ghetsimani îi trimite un înger care să-l mângâie. Un înger care îi slujeşte îi mângâie sufletul lui Iisus. Şi, în momentul acela, se naşte pacea aceea a împăcării cu sine. Vine Iuda, o mie de soldaţi, zarvă, arme, săbii, vine Iuda şi se apropie de Iisus. Şi are loc această scenă cutremurătoare pentru noi oamenii. Trădătorul, cu banii câştigaţi în urma trădării, vine la el să-l sărute. Pentru că el le dăduse semn... erau mai mulţi în grădină... pe care îl voi săruta, acela este! Iisus, totuşi, nu vrea să treacă momentul ăsta aşa. Îl opreşte şi-l priveşte în ochi. Ce privire să fi avut Iisus atunci? Ce ochi, ochi în ochi, şi să-l întrebe: "Tu cu o sărutare trădezi pe învăţătorul tău?". Acolo s-a întâlnit demonul din Iuda cu Dumnezeu. Acolo Dumnezeu s-a smerit şi aparent răul a câştigat, pentru că Dumnezeu cedează. Dar oamenii dimprejur, Petru curajosul ia sabia şi taie urechea unui dintre cei de acolo. Şi Iisus spune: "Pune sabia la loc, Petre, pentru că cine scoate sabia, de sabie va muri." Nu sădi acolo sămânţă de vânt, pentru că vei culege furtună. Lasă sabia. Eu sunt Împăratul inimilor, asta îi spune Iisus lui Petru. Nu violenţa este soluţia, Petru, în creştinism nu violenţa este soluţia. De aceea, în orice formă violenţa trebuie nu numai acuzată şi pedepsită, ci şi eliminată. Nu ai voie să-l loveşti pe aproapele tău. Dacă tu ai mai multă forţă fizică pentru că Iisus a spus "Pune sabia în teacă." Toţi ar trebui să punem sabia în teacă şi să lăsăm inimile să ne ducă pe drumul vieţii"

În episodul următor, continuăm călătoria "Pe urmele lui Iisus" şi aflăm ce s-a întâmplat în Vinerea Mare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Pe urmele lui Iisus » Pe urmele lui Iisus: Joia Mare - Iisus la Cina cea de Taină spală picioarele ucenicilor şi merge să se roage în grădina Ghetsimani