Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Un tânăr de 22 de ani din SUA a aflat că are cancer la tiroidă de pe TikTok, după ce mai multe persoane au observat un detaliu ciudat în clipurile sale

Un tânăr de 22 de ani din USA şi-a lăudat întreaga comunitate pe care a strâns-o pe TikTok pentru perspicacitatea şi grija de care au dat dovadă, ajutându-l să descopere că suferea de o boală nemiloasă: cancer tiroidian.

de Larisa Andreescu

la 23.08.2021 , 14:43

Aaroh Mankad, 22 de ani, din Seattle, a dezvăluit într-un videoclip recent că a suferit o intervenție chirurgicală pentru a elimina partea canceroasă a tiroidei. Boala i-a fost diagnosticată de medici după ce mai mulţi utilizatori ai platformei TikTok l-au îndemnat să îşi facă o serie de analize de rutină pentru că avea simptomele care ar fi indicat afecţiunea.

“TikTokerii mi-au spus că aș putea avea cancer. Și se pare că au avut dreptate”, a explicat Mankad într-o postare despre recenta sa operație, dezvăluind că a mers la medic doar din precauţie, după ce mai mulţi utilizatori ai platformei l-au avertizat cu privire la tiroida lui care părea „mărită” ori „umflată”.

Potrivit acestuia, primul mesaj pe care l-a primit în legătură cu acest aspect a fost după ce a postat un videoclipîn care vorbea deschis despre bugetul său. Atunci mai multe persoane i-au scris în legătură cu umflătura pe care o avea în centrul gâtului, potrivit Daily Mail.

Articolul continuă după reclamă

„Oamenii mi-au spus că tiroida mea arăta puţin mărită şi că ar trebui să merg să fac o verificare pentru că ar putea fi canceroasă”, a povestit el.

Pe acelaşi subiect
  • „Hei! Mă bcuur să văd videoclipurile tale. Îmi cer scuze dacă trec peste o limită, dar tiroida pare puţin umflată, te rog, mergi la doctor. Ar putea fi doar o tiroidă mărită, dar ar putea fi totuşi şi cancer tioidian”
  • „Tiroida ta pare puţin umflată. Ar trebui să mergi la doctor”, au fost câteva dintre mesajele primite de Mankad.

Astfel, pentru a se linişti, tânărul de 22 de ani a decis să meargă la medic, recunoscând că nu şi-ar fi dat seama niciodată că ar fi ceva în neregulă cu el dacă nu i-ar fi spus alte persoane: "Dintr-o abundentă precauţie şi doar ca să mă liniştesc în privinţa asta am mers şi am făcut analize. Pe scurt, după câteva teste şi ultrasunete am aflat că există şanse de 95% ca acel nodul pe care îl aveam să fie canceros”

Tiroida este o glandă în formă de fluture la baza gâtului sub mărul lui Adam. Eliberează hormoni care reglează ritmul cardiac, tensiunea arterială, temperatura corpului și metabolismul. Există mai multe tipuri de umflături care pot apărea în zona glandei tiroide, una dintre ele fiind nodulii – aşa cum a avut Mankad. Acești noduli sunt de obicei necanceroși, doar doi din 20 fiind periculoşi şi potenţial cancerigeni. Mankad a primit două opțiuni de tratament: putea „să-și scoată întreaga tiroidă” sau să i se îndepărteze „doar cantitatea de cancer”.

„Am ales doar să scot cantitatea de cancer”, a spus el, arătând spre un bandaj care îi acoperea rana chirurgicală și a explicat că a luat decizia de a opta pentru cea mai mică dintre cele două proceduri, deoarece cealaltă opțiune l-ar fi văzut forțat să „ia hormoni tiroidieni sintetici pentru tot restul vieții”. Tânărul a recunoscut că va poșta mai rar în următoarea perioadă, încercând să pună pe primul lor refacerea sa, în aşteptarea de a i se vindeca operaţia.

„Mă cam epuizează să vorbesc atât de mult”, le-a spus el fanilor săi.

Videoclipul lui Mankad a fost inundat de comentariile celor care i-au dorit multă sănătate, între care şi prima persoană care l-a alarmat cu privire la umflătura periculoasă.

Semne pentru verificarea tiroidei: Simptome ale cancerului tiroidian

Cancerul tiroidian nu prezintă de obicei semne la începutul bolii și se descoperă de obicei numai prin ultrasunete, CT și RMN. Simptomele afecţiunii cancerigene sunt:

  • Nodul vizibil în zona gâtului
  • Umflarea gâtului
  • Durere în partea din față a gâtului
  • Modificări vocale
  • Probleme la înghițire sau respirație
  • Tuse constantă (nu din cauza altor boli)
Larisa Andreescu Like

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » Un tânăr de 22 de ani din SUA a aflat că are cancer la tiroidă de pe TikTok, după ce mai multe persoane au observat un detaliu ciudat în clipurile sale