Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Un medic şi-a ucis soţia şi cei doi copii, după care s-a sinucis. Bărbatul care ieşise la pensie de doar o lună a lăsat un bilet de adio, în Italia

Descoperire şocantă într-o vilă situată la periferia oraşului italian L'Aquila. Cadavrele a patru membri ai aceeşi familii au fost descoperite, vineri, 31 martie. Anchetatorii cred că este vorba de un caz de triplă crimă, urmată de o sinucidere.

de Monica Palade

la 31.03.2023 , 18:47

Potrivit rapoartelor, ucigașul este capul familiei, un medic local care și-a ucis soția și cei doi copii și apoi și-a luat viața. Din primele informaţii, medicul se numea Carlo Vicentini, fost șef de urologie la spitalul Teramo.

Şi-a ucis întreaga familie, după care s-a sinucis

Conform celor aflate pe Fanpage.it, Vicentini și-ar fi ucis soția și pe cei doi copii, un băiat și o fată de peste 30 de ani și apoi și-ar fi luat viața. Înainte de a-şi lua viaţa, a lăsat un bilet de adio scris se pare într-o stare confuză. Se ia în calcul şi ca tripla crima să fi avut loc acum câteva zile. Alarma a fost dată de rudele familiei, alarmate că nu mai aveau vești de zile întregi.

Articolul continuă după reclamă

Din primele ipoteze asupra cazului, medicul ar fi suferit de depresie, poate din cauza bolii unuia dintre cei doi copii. „Suntem devastați. Este o tragedie inexplicabilă, profesorul Vicentini s-a pensionat în urmă cu aproximativ o lună, după ce a lucrat în compania noastră în secția de urologie condusă de universitate. După pensionare, secția a revenit la conducerea spitalului, dar a continuat cu munca”, a declarat Maurizio Di Giosia, directorul general al autorității locale de sănătate din Teramo.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Mapamond » Un medic şi-a ucis soţia şi cei doi copii, după care s-a sinucis. Bărbatul care ieşise la pensie de doar o lună a lăsat un bilet de adio, în Italia