Un influencer de fitness, faimos pe TikTok, şi-a pus capăt zilelor la 31 de ani. Ascundea o poveste de viaţă sumbră
Un influencer faimos pe TikTok a murit tragic, la doar 31 de ani. Chris O'Donnell era cunoscut sub numele de Creeohdee şi avea o mare pasiune pentru sport în general şi fitness în particular. Tânărul şi-a pus capăt zilelor dintr-o decepţie.
Potrivit Mirror, influencerul Chris "Creeohdee" O'Donnell s-a sinucis săptămâna trecută, la doar 31 de ani. Tânărul avea peste 842.000 de urmăritori pe TikTok şi 240.000 pe Instagram.
Într-una din ultimele sale postări, Chris O'Donnell ţinea un discurs emoţionant la nunta fratelui său. "Unul dintre cele mai emoţionante momente pentru un frate, să-i pot vedea pe ei începând noul capitol al vieţii", a scris el în dreptul postării.
Într-o postare mai veche, se descria drept o persoană care a experimentat "multe drumuri ale vieţii într-o perioadă scurtă pe acest Pământ". "Iubesc frumosul şi nu găsesc nimic mai frumos decât lumea în care trăim. Să fii capabil să călătoreşti şi să vezi peisaje care taie respiraţia este o recompensă împlinitoare", a adăugat tânărul influencer.
Nu a ezitat niciodată să recunoască faptul că a trecut şi prin clipe grele, legate de abuz de substanţe şi probleme de sănătate psihică. A renunţat la droguri în 2018 şi susţine că de atunci nu s-a atins de substanţele interzise.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰