Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Un copil de 4 ani a fost grav rănit într-o explozie a unei butelii, provocată chiar de tată. Bărbatul a vrut să se răzbune pe soţia care divorţase, în Crimeea

Despărţirea dintre toi tineri din Crimeea are urmări grave pentru copilul lor de patru ani. Orbit de furie pentru că soţia sa a decis să divorţeze, bărbatul şi-a răpit fiul pe care l-a rănit grav într-o explozie provocată cu ajutorul unei butelii.

de Ovidiu Cojocaru

la 13.10.2021 , 21:58

Băieţelul de patru ani a suferit arsuri grave pe mare parte din suprafaţa corpului, în urma exploziei provocată chiar de tatăl său, care era supărat pe decizia soţiei de a se separa. Emin Devletov a fost, se pare, pionul dintre cei doi părinţi care nu s-au mai înţeles şi care au decis să se despartă. Mama lui, Edie Devletova, în vârstă de 26 de ani a înaintat divorţul, iar tatăl copilului, Edem Devletov, în vârstă de 43 de ani nu a putut accepta această idee. 

Femeia a povestit în repetate rânduri poliţiştilor că după separare, bărbatul a ameninţat-o spunând că îl va răni sau chiar ucide pe copil şi a susţinut că a fost de mai multe ori ţinta abuzurilor. Potrivit raportului întocmit de anchetatori, Edem l-a răpit pe băiat şi l-a dus într-o zonă împădurită îndepărtată din Crimeaa, acolo unde a provocat explozia.

Bărbatul a atacat din răzbunare

Articolul continuă după reclamă

Edie, mama copilului a decis să facă public acest caz pentru a trage un semnal de alarmă în primul rând cu privire la atitudinea poliţiei care nu a luat în serios ameninţările bărbatului despre care aceasta a povestit zile în şir. "Fostul meu soţ mi-a luat copilul cu forţa, apoi l-a şantajat şi m-a intimidat folosindu-se de un comportament agresiv. A făcut totul după cum plănuise, a aruncat în aer o butelie în apropierea copilului pe care l-a dus într-o pădure", a povestit femeia. Copilul este acum în spitalul din Simferpol, acolo unde primeşte tratament de specialitate. Tatăl său este şi el internat în acelaşi spital pentru a fi tratat pentru arsuri, însă se află permanent sub paza poliţiştilor.

"Această persoană cu care am trăit cinci ani se răzbună pe mine din cauza divorţului şi reprezintă o ameninţare pentru mine şi copiii mei. Anterior am suportat violenţa timp de cinci ani, din cauză că mă temeam",  a adăugat mama copilului. Edie a afirmat că în continuare a făcut mai multe plângeri la poliţie, pentru ameninţare, şantaj, bătaie şi ameninţare. Susţinând că poliţia nu a luat măsuri în urma aceste incidente, acest lucru nu a făcut decât să îi dea şi mai mult curaj bărbatului.

Comitetul de anchetă rus a confirmat că Emin se află într-o unitate medicală, cu arsuri la nivelul membrelor și feței. Aproximativ 13% din corpul său a fost afectat de arsurile provocate de explozie, care s-a întâmplat în mașina tatălui său. „Starea sa este mai stabilă, nu există nici o amenințare la adresa vieții”, se arată într-o declarație a Comitetului. Pe numele bărbatului a fost deschis acum un dosar penal pentru tentativă de omor.

Ovidiu Cojocaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » Un copil de 4 ani a fost grav rănit într-o explozie a unei butelii, provocată chiar de tată. Bărbatul a vrut să se răzbune pe soţia care divorţase, în Crimeea