Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto "Sufletul ei e în Rai". Doi elevi de 16 ani şi-ar fi ucis profesoara de spaniolă, în SUA. Copiii victimei i-au iertat, dar justiţia nu e la fel de blândă

Doi adolescenţi de 16 ani din Iowa, Statele Unite ale Americii, acuzaţi de moartea profesoarei lor de spaniolă, au pledat nevinovaţi în sala de judecată. Trupul neînsufleţit al femeii a fost descoperit mai devreme în cursul acestei luni, în parcul din Fairfield unde obişnuia să se plimbe în fiecare zi. 

de Redactia Observator

la 30.11.2021 , 21:25

Willard Noble Chaiden Miller şi Jeremy Everett Goodale, ambii în vârstă de 16 ani, sunt suspecţii principali într-un caz înfiorător de omucidere. Cei doi adolescenţi ar fi pus la cale moartea profesoarei de liceu Nohema Graber şi ar fi comis crima cu sânge rece, relatează Daily Mail. Minorii neagă, însă, acuzaţiile aduse de procurori.

Cei doi adolescenţi şi-ar fi ucis profesoara de Limba spaniolă

Dispariţia victimei, o femeie în vârstă de 66 de ani, a fost raportată în data de 2 noiembrie, iar trupul său fără viaţă a fost descoperit câteva ore mai târziu, în parcul din oraş. Potrivit autorităţilor, Nohema Graber a suferit "un traumatism cranian" sever. Cadavrul era parţial ascuns, sub o prelată şi alte obiecte adunate în Chautauqua Park din Fairfield. Nu departe de locul descoperirii macabre, femeia obişnuia să se plimbe în fiecare dimineaţă.

Articolul continuă după reclamă

Anchetatorii nu au stabilit încă motivul care i-ar fi împins pe cei doi la un asemenea gest extrem. Ghidaţi de postările celor doi suspecţi de pe reţelele de socializare, poliţiştii au deschis pista incriminatorie. Şi având în vedere gravitatea cazului, minorii sunt judecaţi la fel ca adulţii, fiind consideraţi suficient de mari pentru a răspunde penal pentru faptele lor. Totul ar fi fost atent premeditat, după cum reiese şi din mărturia iniţială a lui Miller. Adolescentul ar fi recunoscut că se afla în parcul cu pricina în momentul în care femeia a fost ucisă, luând parte la crimă şi participând la ascunderea urmelor. La rândul său, Goodale ar fi fost văzut cu haine pătate de sânge, dar ipoteza potrivit căreia victima a fost bătută până la moarte nu a fost confirmată de poliţişti.

Pe acelaşi subiect

Copiii profesoarei ucise îi iartă pe criminali. "Ştim că sufletul ei e în Rai"

Copiii profesoarei ucise au scris pe reţelele de socializare că îi iartă pe presupuşii criminali ai mamei lor. "Îmi pare rău că nu pot răspunde la toate mesajele. Mama a încetat din viaţă", a scris Christian, fiul victimei. "Din câte am înţeles, a fost o crimă premeditată de doi elevi. Îi iert şi îmi pare rău că aveau atâta ură adunată în inimă. Nu are sens să le port pică, ar trebui să ne rugăm să găsească pace pentru restul vieţii. Mama era un înger de femeie, avea cel mai bun suflet. Mi-a oferit darul limbii spaniole şi i-a ajutat pe mulţi dintre elevii ei de-a lungul anilor. Toată lumea o iubea. Vă mulţumesc tuturor. S-ar putea să am nevoie de ajutor în zilele care urmază, dar la final totul va fi bine. Te amo madre."

Între timp, fiica profesoarei, Nohema Marie, a scris că "Familia noastră a pierdut un adevărat înger. Îmi va lipsi râsul ei răsunător şi să o văd dansând. Avea atât de multă poftă de viaţă în ochi şi era plină de speranţă. Cât despre cei doi adolescenţi care i-au curmat viaţa, e limpede că aveau nevoie de iubire şi lumină în inimi. Sunt de acord cu fratele meu, Christian, nu putem decât să îi iertăm. Ştim că sufletul ei e în Rai!"

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » "Sufletul ei e în Rai". Doi elevi de 16 ani şi-ar fi ucis profesoara de spaniolă, în SUA. Copiii victimei i-au iertat, dar justiţia nu e la fel de blândă