Șase persoane, printre care un bebeluș de 10 luni, au fost ucise într-o casă din California: "Nu pot să-mi imaginez ce fel de monstru ar face asta"
Patru generații dintr-o familie au fost ucise într-o casă din California cunoscută de polițiști pentru activități legate de droguri. Autoritățile cred că execuția este asemănătoare cu cele făcute de cartelurile de droguri.
Șase persoane au fost ucise într-o casă din California. O mamă de 16 ani, fiul ei de 10 luni, bunica și străbunica copilului au fost printre victime, spun polițiștii și familia. Casa din Goshen, cu o populație de 3.000 de locuitori, a fost percheziționată de poliție săptămâna trecută. Poliția spune că caută acum doi suspecți implicați în atacul vizat.
Într-o conferință de presă de marți, șeriful Mike Boudreaux, nu a divulgat numele suspecților, dar a dezvăluit că autoritățile au deja mai multe informații care ar putea duce la prinderea acestora. În urmă cu o săptămână, polițiștii au percheziționat casa și au găsit mai multe doze de marijuana și metamfetamină.
„Șase persoane au murit în atacul de luni. Trei oameni au supraviețuit. Nimic din toate aceste lucruri nu a fost întâmplător. A fost deliberat, intenționat și îngrozitor”, a spus Mike Boudreaux.
Victimele au fost identificate de anchetatori ca: Rosa Parraz, 72 de ani, Eladio Parraz Jr, 52 de ani, Jennifer Analla, 50 de ani, Marcos Parraz, 19 ani, Elyssa Parraz, 16 ani, Nycholas Parraz, 10 luni.
- Bărbatul care i-a ucis pe Nicu și Alexandra în propria casă, la Bran, a îngenuncheat la negocieri ca să se...
- Un român și-a ucis prietenul și i-a aruncat rămășițele la gunoi. A fugit din țară, iar polițiștii spanioli...
- Un român și-a ucis prietenul și i-a aruncat rămășițele la gunoi. A fugit din țară, iar polițiștii spanioli...
Unul din supraviețuitori a fost găsit în stare de șoc. „Era într-o asemenea stare de frică, încât tot ce putea face era să țină ușa, sperând să fie el ultima victimă”, a spus șeriful. Ceilalți doi s-au ascuns într-o remorcă din apropiere când au început focurile de armă.
Mama de 16 ani și bebelușul de 10 luni, victime nevinovate
Două dintre cadavre au fost găsite pe stradă și altele în interiorul casei. Copilul și mama păreau să fi fugit de la fața locului, iar dovezile criminalistice arată că ucigașul a stat deasupra victimelor și a tras în capul lor de sus. FBI-ul din San Francisco ajută la investigație și se oferă o recompensă de 10.000 de dolari pentru informații care ar putea duce la arestarea criminalilor.
Poliția monitorizează granița cu Mexic și Canada pentru a depista posibili suspecți, a spus șeriful, adăugând că „lipsa de pază de la graniță” a permis ca activitățile cartelurilor mexicane de droguri să crească în zona centrală a Californiei în ultimii ani.
„Permiteți-mi să explic foarte clar, nu toți acești oameni din această casă erau membri ai unei bande”, a spus șeriful, adăugând că mama și copilul sunt victime nevinovate. Bunicul lui Elyssa Parraz a declarat pentru că ea locuia cu familia tatălui copilului în Goshen, California centrală. Samuel Pina a spus că și unchiul, bunica și străbunica copilului au fost uciși. „Nu pot să-mi imaginez ce fel de monstru ar face asta”, a spus el.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰