Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto O tânără de 21 de ani, căreia i-au fost amputate picioarele din cauza COVID, luptă să ducă o viaţă normală: ''Suntem plini de speranță''

O tânără model şi-a pierdut ambele picioare din cauza complicațiilor cauzate de Covid-19. Aceasta încearcă acum să se obişnuiască cu noua ei viaţă. În ciuda greutăţilor prin care a trebuit să treacă, rămâne o persoană optimistă, mai ales că i s-a permis să meargă acasă pentru a-și aniversa cei 21 de ani.

de Redactia Observator

la 25.03.2022 , 18:05

O tânără de 21 de ani, căreia i-au fost amputate picioarele din cauza COVID, luptă să ducă o viaţă normală O tânără de 21 de ani, căreia i-au fost amputate picioarele din cauza COVID, luptă să ducă o viaţă normală - Instagram

Claire Bridges, din Florida, a fost externată săptămâna trecută pentru prima dată, după ce a fost internată pe 19 ianuarie. Fusese vaccinată împotriva coronavirusului, dar s-a născut cu o afecțiune cardiacă congenitală, astfel că a suferit o complicație care i-a pus viața în pericol când a contractat virusul, notează Daily Star

În ciuda perioadei dificile, apropiaţii tinerei sunt plini de speranţă

La scurt timp după ce a ajuns la spital cu dureri severe la picioare, inima lui Claire s-a oprit de fapt și a fost diagnosticată cu miocardită, printre alte afecţiuni. Cum sângele ei nu mai circula normal, medicii au fost nevoiți să ia decizia sfâșietoare de a-i amputa picioarele. 

Articolul continuă după reclamă

Dar curajoasa Claire este optimistă şi se simte mai bine pe zi ce trece, iar săptămâna trecută, tatăl ei, Wayne, a scris pe Facebook: ''Pentru prima dată, s-a ridicat singură! Poate că nu pare mult, dar pentru această războinică este o victorie majoră!''

Deşi continuă să aibă în faţă numeroase provocări, tânăra se bucură de suportul celor dragi. O campanie a fost iniţiată pentru a strânge banii necesari, astfel încât Claire să meargă mai departe cu tratamentul medical. Tatăl ei a mai adăugat: ''Este foarte fericită să fie acasă în preajma familiei și a prietenilor. Am avut o masă pentru ea sâmbătă, pentru că a fost ziua ei. A fost dificil din punct de vedere mental, emoțional, dar acum suntem plini de speranță''. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » O tânără de 21 de ani, căreia i-au fost amputate picioarele din cauza COVID, luptă să ducă o viaţă normală: ''Suntem plini de speranță''