O pisică în vârstă de 12 ani a supravieţuit după ce a căzut într-un canion adânc de 115 metri. Stăpânii ei au murit
O pisică de 12 ani a supravieţuit după ce a căzut într-un canion adânc de 115 metri, în vestul Statelor Unite, împreună cu cei doi proprietari ai săi, care însă şi-au pierdut viaţa, a anunţat joi o organizaţie de protecţie a animalelor.

Felina "a fost descoperită într-o cuşcă de transport neagră, murdară şi zgâriată, dar părea să fi suportat destul de bine căderea", a precizat organizaţia Best Friends Animal Society într-un comunicat.
Pisica a fost găsită marţi seara la baza Canionului Bryce, într-un parc naţional din statul american Utah, lângă corpurile neînsufleţite ale celor doi proprietari ai săi, identificaţi de biroul şerifului local ca fiind Matthew Nannen, de 45 de ani, şi Bailee Crane, de 58 de ani.
Cuplul a murit între luni şi marţi, a precizat şeriful într-un comunicat. Pisica, botezată acum "Mirage", a fost încredinţată de autorităţi organizaţiei Best Friends Animal Society. "Era puţin înţepenită, dar s-a arătat prietenoasă la examinare, a mâncat şi a băut singură", a povestit organizaţia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰