Antena Meniu Search
x

Curs valutar

''Nu o mai suportam!'' O italiancă și-a ucis soacra, apoi s-a aşezat peste cadavrul din bucătărie și a început să fumeze liniștită

Crimă ireală comisă de o femeie în vârstă de 32 de ani din Italia. Aceasta și-a ucis soacra, apoi s-a urcat peste cadavrul ei și și-a aprins o țigară. Descoperirea teribilă a fost făcută chiar de soțul său, fiul femeii decedate.

de Redactia Observator

la 06.02.2023 , 15:56

Francesco și Laura (stânga) şi Margherita (dreapta) Francesco și Laura (stânga) şi Margherita (dreapta) - Corriere della Sera

Așezată peste cadavrul soacrei ei, care tocmai fusese înjunghiată și tăiată în bucătărie, fuma în liniște o țigară. Imediat ce a intrat în casă, în fața acestei scene îngrozitoare s-a trezit Francesco Arnone, soțul Laurei Di Dio, în vârstă de 32 de ani, și totodată fiul victimei, Margherita Margani, 62 de ani, notează Corriere della Sera.

Casele celor două femei erau practic una lângă alta, fiind situate în oraşul Enna, Italia. Soacra a fost cea care și-a invitat nora la o cafea, în ciuda faptului că relațiile dintre cele două femei erau tensionate de ceva vreme și abia ce mai începuseră să vorbească după ani de pauză.

''Nu o mai suportam, dar ea a sărit mai întâi la mine!'' Laura Di Dio le-a mărturisit carabinierilor crima. În timpul interogatoriului, nora ar fi spus și că soacra a avut grijă de copii. Iar soțul, pentru a nu o lăsa singură cu ei, a chemat-o pe mama lui să o supravegheze. Soacra a fost ucisă cu mai multe lovituri de cuțit și de foarfece. A decedat pe loc, având în vedere că rana de la gât i-a fost fatală. 

Articolul continuă după reclamă

Motivul pentru care italianca a comis crima feroce

Crima odioasă ar fi fost cauzată de faptul că nora ar suferi de o depresie gravă, agravată după nașterea ultimului copil. La baza stă un episod din anul 2018. Soțul său s-ar fi certat cu fratele lui, iar acesta din urmă ar fi încercat să-l ucidă. Motivul: soțul și-ar fi bătut soția, iar cumnatul a sărit în apărarea ei. Nu l-a nimerit, dar a fost atunci arestat. Din acel moment, relațiile dintre soacră și noră au devenit tensionate.

Iar dacă reconstituirea faptelor pare acum clară, alte detalii ar putea să iasă la iveală pe baza imaginilor de pe camerele de supraveghere ale ambelor case. Oamenii legii urmează să le analizeze. Ancheta este în curs de desfăşurare. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » ''Nu o mai suportam!'' O italiancă și-a ucis soacra, apoi s-a aşezat peste cadavrul din bucătărie și a început să fumeze liniștită