Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Misterul unei dispariţii din urmă cu şapte ani a fost rezolvat. Maria a fost ucisă şi dată la porci. 84 de persoane au fost arestate în Italia

În urmă cu şapte ani, Maria Chindamo, o femeie de afaceri în vârstă de 42 de ani şi mamă a trei copii, dispărea fără urmă de la ferma sa din Limbadi. Se întâmpla pe 6 mai 2016. Acum, potrivit anchetei „Maestrale-Carthago” s-a făcut lumină: femeia a fost ucisă, iar trupul său a fost dat la porci.

de Monica Palade

la 08.09.2023 , 12:11

84 de persoane au fost arestate ca urmare a acestui caz de către carabinierii Comandamentului provincial Vibo Valentia, scrie La Stampa. Ancheta a scos la iveală că antreprenoarea a fost ucisă şi făcută să dispară de Salvatore Ascone, în vârstă de 57 de ani, care ar fi comis crima împreună cu alte două persoane, dintre care unul era minor la acea vreme, iar celălalt a decedat de atunci.

Ucisă şi dată la porci

Cei doi ar fi început o relaţie sentimentală, după sinuciderea soțului ei, Vincenzo Puntoriero, care a avut loc în 2015. Uciderea Mariei Chindamo ar fi avut ca motiv si interesul unor bande mafiote Ndrangheta din zonă pentru un teren pe care femeia de afaceri îl dobândise după moartea paternerului său. Salvatore Ascone ar fi făcut şi el parte din bandă, scrie presa italiană.

Articolul continuă după reclamă

Uciderea Mariei Chindamo a fost „decisă și pentru a pedepsi atitudinile unei femei libere și independente, care se înscrisese la universitate și dorea să devină antreprenor agricol”, spune procurorul-șef din Catanzaro, Nicola Gratteri.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » Misterul unei dispariţii din urmă cu şapte ani a fost rezolvat. Maria a fost ucisă şi dată la porci. 84 de persoane au fost arestate în Italia