Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mamă și fiică, violate de un bărbat drogat. Tânărul, care a pătruns prin efracție în casa din Țara Galilor, neagă acuzațiile: "Sunt nevinovat"

Un hoț a pătruns cu forța într-o casă în timp ce era sub influența drogurilor și a violat o mamă și pe fiica ei în vârstă de doar 14 ani. 

de Maria Dogaru

la 23.08.2022 , 17:26

Inculpatul a negat toate acuzațiile și a susținut că femeie l-a invitat de bună voie în casă Mamă și fiică, violate de un bărbat drogat care a pătruns prin efracție în casa lor din Țara Galilor - South Wales Police

Joshua Carney, în vârstă de 28 de ani, a fost închis pe viață cu o pedeapsă de minim 10 ani, după ce a comis atacul odios la 1 martie anul acesta,în jurul orei 6:45, în timp ce mama se pregătea de muncă, iar fiica ei doream la etaj, relatează Mirror.

Bărbatul era eliberat din închisoare de doar cinci zile

Joshua, care este descris drept hoț, a fost eliberat din închisoare cu doar cinci zile înainte de a comite faptele înfiorătore, după ce a ispășit jumătate dintr-o pedeapsă de opt ani pentru intrarea prin efracţie în șase case din jurul Cardiff.

Articolul continuă după reclamă

La audierea sa, judecătorul a aflat că victima mai în vârstă se îndrepta spre ușă când l-a auzit pe bărbat încercând mânerul și apoi cutia poștală. Ea a ieșit în stradă doar pentru a-l vedea pe inculpat cu hainele răvășite și desculț, încercând să pătrundă în casă. Victima a încercat să se întoarcă în locuinţă, dar bărbatul i-a cerut să-i cheme un taxi. Joshua a intrat apoi forțat în casa ei, unde a lovit-o pe femeie în mod repetat cu pumnii în față, înainte de a o viola.

Pe acelaşi subiect

 „Inculpatul i-a spus victimei „nu mai țipa sau o să te înjunghi”. Ea la acel moment nu știa dacă inculpatul era înarmat sau nu și a devenit foarte îngrijorat că ea și fiica ei vor ajunge grav rănite, dacă nu ucise, de către inculpat”, a spus procurorul Ieuan Bennett.

Bărbatul a negat acuzațiile și susţine că l-au invitat de bunăvoie în casă

Adolescenta reușise să sune la poliție când a auzit că mama ei este atacată, spunându-i operatorului că crede că femeia a fost înjunghiată. Joshua a încercat apoi să pătrundă în camera adolescentei, înainte ca mama ei să-i spună să o deschidă, temându-se că amândouă ar putea fi ucise dacă nu-i îndeplinea dorințele.

Inculpatul a smuls telefonul fetei și și-a dat seama că aceasta a sunat la poliție, apoi a agresat-o sexual. El a încercat apoi să părăsească proprietatea, dar a fost  prins de polițiști. Bărbatul a fost confruntat de doi ofițeri când a ieșit pe poarta din spate și a fost imediat arestat. El a fost dus la spital, pretinzând că este plin de stupefiante și spunând poliției că nu își amintește incidentul.

 „Aceste femei m-au chemat probabil de bunăvoie în casa lor. Sunt nevinovat, așa că evident că se va dovedi”, a spus inculpatul.  Joshua a negat inițial fapta comisă și a refuzat să răspundă la întrebările polițiștilor, dar mai târziu a pledat vinovat.

În declarațiile citite instanței, cele două victime au coșmaruri și insomnii și au fost forțate să-și părăsească locuința și cartierul în urma atacului. Fiica a spus că nu mai poate sta singură acasă și că este îngrozită de compania bărbaților.

Maria Dogaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » Mamă și fiică, violate de un bărbat drogat. Tânărul, care a pătruns prin efracție în casa din Țara Galilor, neagă acuzațiile: "Sunt nevinovat"