Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Îți promit că nu-l vei mai vedea". O mamă şi-a ucis fiul de doar 5 ani, ca să se răzbune pe fostul iubit, tatăl copilului. Detalii şocante din anchetă

Crimă cu sânge rece. O femeie din Anglia şi-a ucis fiul de doar cinci ani, furioasă şi înverşunată în urma despărţirii de iubitul ei, tatăl micuţului. Detalii şocante au ieşit la iveală în urma anchetei.

de Larisa Andreescu

la 15.06.2023 , 12:09

- Facebook

Claire Scanlon, în vârstă de 38 de ani, este acuzată că și-a bătut fiul, Dylan, înainte de a-i administra o doză fatală - de nouă ori mai mare decât cantitatea necesară pentru a ucide un adult - de un antidepresiv numit Mirtazapină. Femeia a susţinut în faţa anchetatorilor că medicamentele îi fuseseră prescrise ei şi că băiatul ar fi ingerat singur antidepresivele. Neagă în continuare acuzaţiile, la mai bine de 6 luni de la crimă şi susţine că e nevinovată de moartea propriului fiu.

Răzbunare dusă la extrem

Băiatul de cinci ani a fost găsit mort în casa familiei de pe Elm Road, Limeside- Oldham, în jurul orei 18:20 pe 31 decembrie anul trecut. Potrivit detaliilor făcute publice în instanţă, mama lui ar fi fugit la casa unchiului, situată vis-a-vis de aceştia, pentru a-i spune că micuţul nu respiră şi nu mişcă. L-a sunat ulterior şi pe tatăl lui, Gary Keenan, pentru a-l înştiinţa că fiul lor nu e bine.

Articolul continuă după reclamă

Dylan a fost găsit fără viaţă pe patul din dormitorul principal, cu vânătăi „semnificative” în zona capului și pe corp.

Pe acelaşi subiect

Procurorul Lisa Wilding a declarat juriului că rănile nu sunt responsabile pentru moartea lui Dylan, deoarece rapoartele de toxicologie au dezvăluit ulterior că acesta a fost otrăvit cu o cantitate foarte mare de medicamente antidepresive, potrivit Daily Mail.

„Procuratura susţine că Claire Scanlon a recurs la gestul extrem pentru a-l îndepărta pe Dylan de fostul ei partener”, a spus ea juriului. „L-a hrănit în mod deliberat cu drogul care l-a ucis. În furia ei, l-a bătut pe Dylan cu suficientă forță pentru a-i învineți mușchii de ambele părți ale capului și de pe față”.

Despărţirea, motivul care a dus la gestul îngrozitor

Procurorul a dezvăluit faptul că femeia ar fi devenit „furioasă, înverşunată” în urma rupturii dintre ea şi Keenan, după ce acesta a pus punct relaţiei şi s-a mutat alături de altă femeie, în timp ce Claire „a dus o bătălie emoţională şi practic financiară ca părinte singur”. L-a „bombardat” cu mesaje scrise şi vocale în săptămânile dinaintea morţii lui Dylan. Într-un mesaj vocal din 15 decembrie 2022, i-a spus: „Îți promit că nu-l vei mai vedea. Vei vedea. Pa. Du-te și bucură-te de viața ta”.

Într-un alt mesaj, pe 27 decembrie 2022, spunea: „Îți promit acum, continuă să mă tratezi ca şi când sunt eu o nenorocită, îți promit că nu-mi vei mai vedea niciodată fiul” și „tratează-mă ca şi când sunt eu o nenorocită şi te voi opri să te mai apropii de el”.

De asemenea, într-un bileţel găsit ulterior de poliţie într-un sertat din dormitor sugera că femeia „plănuise ca atât ea, cât şi Dylan să moară”. În bileţel erau scrise rândurile: „Nu-i lăsa să ne vadă, doar incinerează-ne. Toate acestea ar fi putut fi evitate dacă Gary și toată familia lui ne-ar fi lăsat în pace”.

Poliția a recuperat, de asemenea, pachete goale de droguri din casa familiei și pungi negre de gunoi care conțineau sute de fotografii cu Dylan de când era bebeluş, care fuseseră luate din albume foto.

Relația de cinci ani a lui Claire cu domnul Gary s-a încheiat în decembrie 2020. Familia ei a descris-o ca fiind înverşunată de despărțire și „obsedată” de fostul ei partener. Fiul ei mai mare Shawn Scanlon o ajutase în perioada următoare despărţirii, dar când s-a dus să locuiască cu o iubită, cu două luni înainte de moartea lui Dylan, ea a fost lăsată să aibă grijă de el singură.

O serie de probleme de sănătate mintală

Mama, care a fost diagnosticată cu boală neurologică - Huntingdon și are antecedente de depresie și anxietate, i-a spus lui Shawn că a încetat să mai ia medicamente antidepresive cu aproximativ cinci luni înainte de crimă. A continuat însă să ia o rețetă de Mirtazapină în decembrie 2021 și a devenit mai „izolată și mai retrasă”, limitând contactul lui Dylan cu alții, inclusiv cu tatăl său, și respingând cadourile de Crăciun pe care le primea copilul.

Ulterior a devenit din ce în ce mai „nervoasă şi supărată”, primind citaţii şi înştiinţări de la avocatul lui Gary prin care i se cerea să îi ofere acces să îl vadă pe fiul lor. Cu o zi înainte ca băiatul să fie omorât, tatăl a primit un mesaj în care Claire îi transmitea: „Ei bine, i-am trimis din nou un e-mail avocatului tău. Să-i spun că încă nu te interesează. Și doar îi arăți lui, Gary, că în rest tot ce vrei să faci este să te comporți ca și cum eu și Dyl nu am fi fost în viața ta și să te descurci, să faci o nouă viață cu noua ta iubită. Deci, du-te și fă asta. O să rezolv pentru tine. Du-te și bucură-te de noua ta viață cu ea. Și amintește-ți că tu ai ales asta”.

Claire le-a spus vecinilor și paramedicilor că rănile lui Dylan, care au inclus 64 de vânătăi și zgârieturi în zona capului şi pe corp, au fost cauzate de o cădere pe scări cu aproximativ 15 minute înainte ca ea să-l găsească inconştient. Totuşi, un expert a sublinia că rănile nu au fost accidentale, ci cauzate de „lovituri sau impactul corpului cu suprafeţe dure”.

Dylan avea 9.950 de micrograme pe litru din substanţa periculoasă în corp. Procurorul a spus juriului că dacă Dylan ar fi luat singur pastilele, „ar fi fost evident” pentru Claire că fiul ei avea nevoie de îngrijiri medicale, având în vedere că ar fi devenit somnoros, cu lipsă de concentrare şi atenţie şi ar fi început să respire mai greu.

Se presupune că mama ar fi recunoscut unui membru al personalului de la Centrul Edenfield, o unitate de sănătate mintală unde a fost internată după moartea lui Dylan, că ea l-a ucis pe băiat, a declarat procurorul Wilding. În urma interogatoriului de la poliţie, de asemenea, aceasta l-ar fi sunat pe fostul iubit pentru a-i spune: „Asta este doar vina ta”.

Procesul, estimat să dureze până în iulie, continuă.

Larisa Andreescu Like

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Stiţi ce măsuri să luaţi pentru a preveni burnout-ul?
Observator » Mapamond » "Îți promit că nu-l vei mai vedea". O mamă şi-a ucis fiul de doar 5 ani, ca să se răzbune pe fostul iubit, tatăl copilului. Detalii şocante din anchetă