Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Fetiţă de 4 ani găsită moartă într-o cameră de hotel din SUA. Mama zăcea în stare de inconştienţă cu un bilet alături: „Îmi pare rău”

Tragedie cumplită după ce o fetiţă de patru ani a fost găsită moartă într-o cameră de hotel. Poliţiştii au găsit-o şi pe mamă în stare de inconştienţă, cu un bilet de adio alături.

de Larisa Andreescu

la 12.01.2022 , 15:51

Când Jacinda, mama micuţei Masiela Decaro, nu s-a prezentat la serviciu, mama femeii a început să se îngrijoreze. A încercat să o sune, însă fără niciun rezultat. A apelat ulterior recepţia hotelului unde cele două erau cazate şi a cerut angajaţilor de la securitate să verifice dacă totul este în regulă, explicându-le că nu reuşeşte să ia legătura cu fiica sau nepoata ei.

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii le-au găsit pe amândouă în stare de inconştienţă. Jacinda a fost dusă la spital unde a primit îngrijiri de urgenţă, însă copila de doar patru ani a fost declarat mort la faţa locului. În timp ce percheziţionau camera de hotel, ofiţerii de poliţie au găsit un bilet pe care scria: „Îmi pare rău”.

Soţul femeii nu îşi poate explica ce s-a întâmplat

Articolul continuă după reclamă

Tatăl micuţei Masiela, Jorge Ezequeil, a spus că fiica lui era „foarte deşteaptă” pentru vârsta ei, adăugând că îşi iubea nespus de mult mama şi adora să petreacă timp în compania ei. Fetiţa urma să împlinească 5 ani în august.

Pe acelaşi subiect

Bărbatul susţine că nu îşi poate explica şi „habar nu are” ce s-a întâmplat în camera de hotel. Jacinda rămâne internată în spital în stare critică, însă soţul ei se roagă ca aceasta să îşi revină, menţionând că este una dintre cele mai puternice femei pe care le cunoaşte. Sper de asemenea să afle adevărul din spatele tragediei.

„Îi doresc numai bine. Vreau doar răspunsuri. La sfârșitul zilei, vreau doar să știu ce s-a întâmplat", a mărturisit Jorge Ezequeil.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Polițiștii spun că în prezent medicii sunt rezervaţi şi nu se pot pronunţa în privinţa şanselor de supravieţuire ale Masielei. Nu există dovezi care să sugereze că ar fi fost implicate alte persoane, relatează The Sun.

„Nu au existat contuzii sau urme ale vreunui atac”, a adăugat şeriful din județul Osceola, Marcos Lopez.

Cauza morții lui Masiela rămâne necunoscută; cercetările continuă, autorităţile încercând să afle cu exactitate cauza producerii tragediei.

Larisa Andreescu Like

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » Fetiţă de 4 ani găsită moartă într-o cameră de hotel din SUA. Mama zăcea în stare de inconştienţă cu un bilet alături: „Îmi pare rău”