Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Este o descoperire o dată în viață”. Un bărbat a dat peste o "comoară" cu ajutorul unui detector de metale, în timp ce se afla într-un sătuc din Anglia

Descoperire incredibilă făcută de un bărbat de 69 de ani cu ajutorul unui detector de metale. Omul a dat peste o mică comoară într-un sătuc din sud-vestul Angliei. David Board a găsit un inel medieval cu diamant, în „stare aproape perfectă”.

de Monica Palade

la 24.11.2022 , 21:40

Bijuteria este estimată să ajungă între 30.000 și 40.000 de lire sterline, când va fi scoasă la licitație la sfârșitul acestei luni. Board a numit inelul „o descoperire o dată în viață”. „Probabil că nu va mai exista niciodată altul ca acesta. Pe atunci, fiecare inel era individual și unic, nu produs în masă ca astăzi. Este uimitor”, a declarat britanicul pentru CNN.

„Îți păstrez credința, tu păstreaz-o pe a mea”

Inițial când l-a găsit pe o potecă, a crezut că este doar „fier vechi” și l-a pus în buzunar. „Odată ce am ajuns acasă și l-am spălat, mi-am dat seama că este mult mai mult decât am crezut”, a explicat el. Bijuteria este formată din două benzi împletite, pentru a simboliza uniunea conjugală și un diamant.

Articolul continuă după reclamă

În interiorul inelului este o inscripție în franceza medievală: „Ieo vos tien foi tenes le moy”, care se traduce prin „Îți păstrez credința, tu păstreaz-o pe a mea”.

Din cauza locului descoperirii, dar și a calității inelului, experții casei de licitație Noonans au presupus că este verigheta lui Joan Brook, dăruită de soțul ei, Thomas Brook. Căsătoria lor din 1388 a adus o mare bogăție familiei Brook, deoarece Joan era văduva lui Robert Cheddar, un bogat comerciant de stofe și de două ori primar în Bristol, un oraș din vestul Angliei.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » "Este o descoperire o dată în viață”. Un bărbat a dat peste o "comoară" cu ajutorul unui detector de metale, în timp ce se afla într-un sătuc din Anglia