”Dumnezeu să te ierte, îngerașul nostru!" Destin frânt la doar 19 ani. Eduard tocmai ieşise de la serviciu şi se îndrepta spre casă
Eduard era pasionat de motociclete, dar nimeni nu bănuia că cea mai mare dragoste avea să-i aducă şi sfârşitul. La doar 19 ani, inima băiatului s-a oprit pentru totdeauna.
În noaptea de 8 spre 9 noiembrie, tânărul ieşise din tură şi îşi testa noua motocicletă, când a pierdut controlul vehiculului şi a intrat într-un stâlp de iluminat. Incidentul a avut loc pe via del Mazzone, la marginea orașului Caltagirone, provincia Catania, din Sicilia, în jurul orei 3.30.
Inima s-a oprit pentru totdeauna la 19 ani
Eduard T. se mutase în oraşul italian împreună cu familia sa din Dorohoi, în speranţa unei vieţi mai bune. Lucra într-un fast-food, de unde pleca în noaptea fatidică. În ciuda eforturilor medicilor sosiţi la faţa locului pentru tânăr nu s-a mai putut face nimic, scrie notizie.it. Românul a fost înmormântat pe 11 noiembrie, în Italia.
Potrivit botosaneanul.ro, mesaje emoţionate au curs pe reţelele de socializare, atât în Italia, cât şi în Dorohoi. ”Un suflet curat și inocent, te-ai dus la ceruri prea devreme, copil bun, nu te vom uita niciodată, vei fi mereu în inimile noastre”. ”Dumnezeu să te ierte, îngerașul nostru! Prea devreme ai plecat dintre noi! Nu te vom uita niciodată!”
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰