Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bebeluș de 5 luni, mort într-un accident de mașină, în Anglia. Femeia responsabilă de tragedie, scutită de pedeapsă

O pensionară a fost scutită de pedeapsă, după ce a provocat un accident care s-a soldat cu moartea unui bebeluș de doar 5 luni, pentru că suferea de Alzheimer.

de Maria Dogaru

la 12.08.2022 , 17:51

Shelagh Robertston, în vârstă de 75 de ani, a fost afectată de demență nediagnosticată când a fost implicată într-un accident care l-a ucis pe Louis Thorold, în vârstă de cinci luni, anul trecut, și i-a lăsat traumatizați pe părinți, pe viață, relatează Mirror

Femeia a fost diagnosticată cu Alzheimer, fapt care a scăpat-o de sentință

Astăzi, un juriu format din nouă femei și trei bărbați a găsit-o nevinovată la Cambridge Crown Court. Instanța a auzit cum Shelagh, din Waterbeach, Cambridge, are o formă atipică de Alzheimer, care a fost indicată din scanările RMN și evaluările medicilor.

Articolul continuă după reclamă

Mașina femeii s-a ciocnit de o dubă Renault de pe A10 în ianuarie anul trecut, când a intrat într-o intersecție. Aceasta a ieșit apoi pe trotuar și a intrat în Rachael Thorold și în căruciorul pe care îl împingea. Louis a fost declarat mort la Spitalul Addenbrooke la scurt timp după accident, în timp ce Racheal a rămas cu răni care i-au marcat viața.

Pe acelaşi subiect

Părinții sunt distruși de moartea micuțului

 „Te vom iubi mereu, micuțul nostru Louis. Ai fost cu noi doar pentru o perioadă scurtă de timp, dar ne-ai făcut cei mai fericiți oameni din lume. Nu pot să descriu cât de zdrobiți suntem de plecarea ta. Erai un băiețel atât de fericit și nu-ți vom uita zâmbetul niciodată. Mama ta se luptă să rămână cu noi și ne rugăm să treacă cu bine peste asta. Vei fi mereu în inimile noastre și nu-ți face griji, am grijă de toate animăluțele tale”, a declarat tatăl bebelușului, Chris Thorold.

Acesta este un incident extrem de tragic și trist. Transmit cele mai profunde condoleanțe către familia lui Luis. Am efectuat o anchetă amănunțită și exhaustivă, însă, indiferent de verdict, nimic nu-l va aduce pe Louis înapoi, iar familia lui va trebui să trăiască cu asta pentru tot restul vieții. Îndemn pe oricine este îngrijorat de un membru al familiei sau de un prieten și de capacitatea lui de a conduce să vorbească”, a declarat sergentul detectiv, Mark Dollard. 

O nouă audiere a fost programată pe 19 august.

Maria Dogaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » Bebeluș de 5 luni, mort într-un accident de mașină, în Anglia. Femeia responsabilă de tragedie, scutită de pedeapsă