Video Primele imagini cu Elena Udrea, în timpul extrădării. Fostul ministru, dus la Penitenciarul Târgşor
Elena Udrea a fost extrădată astăzi în România. Fostul ministru a ajuns la punctul de frontieră de la Ruse puţin după ora 15.30, escortată de poliţiştii din Bulgaria. De aici, a fost preluată de autorităţile române, iar în această seară urmează să ajungă la penitenciarul Târgşor. Elena Udrea are de ispăşit aici o pedeapsă de 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute.
Elena Udrea a intrat în custodia autorităţilor române, după ce a fost extrădată din Bulgaria. Pentru că Elena Udrea a vorbit de atâtea ori despre condiţiile precare de detenţie din România, sindicatul din ANP, poliţiştii din penitenciare au reacţionat cu un comunicat de presă şi au adus lămuriri cu privire la acest aspect.
Pentru început, Elena Udrea va sta 21 de zile într-o perioadă de carantină într-un spaţiu de 4 metri pătraţi. Apoi va fi supusă unui control, unei comisii şi în funcţie de ce va decide această comisie va fi mutată. Iar dacă viaţa îi va fi pusă în pericol sau va fi o ameninţare la adresa ei din vreo direcţie, Elena Udrea poate fi "cazată" şi individual.
Tot după cele 21 de zile de carantină se va decide şi modalitatea de detenţie a acesteia, regimul, dacă va fi unul semi-deschis sau închis.
Spaţiile de detenţie sunt de 4 metri pătraţi şi vom vedea dacă va sta singură sau nu. Ce-i drept, sindicaliştii au făcut aceste precizări pentru că Elena Udrea a susţinut de nenumărate ori în faţa instanţei din Bulgaria că în penitenciarele din România condiţiile de detenţie sunt precare. A adus şi martori care să îi susţină acuzaţiile, însă sindicaliştii au venit cu lămuriri şi au ţinut să precizeze în comunicatul de presă că în Penitenciarul de la Târgşor condiţiile sunt mai bune decât în anumite azile sau orfelinate pentru copii.
Bulgarii au decis ca Elena Udrea să fie extrădată
În 10 iunie, Curtea de Apel din Sofia a admis cererea autorităţilor române privind extrădarea fostului ministru al Turismului Elena Udrea, care are de executat în România o condamnare de 6 ani închisoare în dosarul "Gala Bute". Instanţa din Bulgaria a dispus punerea în executare a mandatului european emis pe numele Elenei Udrea şi extrădarea în România, decizia fiind definitivă.
La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a plecat din România, înainte ca Instanţa supremă să confirme condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul Gala Bute. A fost prinsă în Bulgaria, înainte de a trece graniţa în Grecia, procedurile de extrădare fiind în derulare.
La mijlocul lunii aprilie, tribunalul districtual din Blagoevgrad a aprobat punerea în executare a mandatului european emis pe numele ei şi extrădarea în România. Elena Udrea a atacat acest verdict la Curtea de Apel din Sofia.
Fostul ministru Elena Udrea, aflată în arest în Bulgaria a declarat că speră să abă parte de o justiţie dreaptă în Bulgaria, ceea ce nu a avut parte în România, şi a precizat că se fac presiuni asupra celor din Bulgaria, lucru aparent confirmat de purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰