Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Prima reacţie a lui Florian Coldea după ancheta DNA: "Mă consider nevinovat. Am încredere în justiţia din România, aşa cum am avut întotdeauna"

Fostul şef al Serviciului Român de Informaţii, generalul în rezervă Florian Coldea a fost chemat la DNA. A fost audiat într-un dosar de trafic de influență. În acelaşi dosar au fost chemaţi şi fostul șef al direcției juridice din SRI, Dumitru Dumbravă și un avocat. Cei trei ar fi vizați de o anchetă privind "rezolvarea unor dosare în Justiție".

de Redactia Observator

la 24.05.2024 , 22:47

Prima reacţie a lui Florian Coldea după ancheta DNA: "Mă consider nevinovat. Am încredere în justiţia din România, aşa cum am avut întotdeauna"

Pentru prima dată de la începerea anchetei, Florian Coldea a avut o reacţie publică. Acesta a remis un comunicat prin care spune că se consideră nevinovat şi că are încredere în justiţia din România.

"Ma consider nevinovat pentru faptele de care am fost acuzat. Am respectat intotdeauna spiritul si litera legii, atat ca demnitar al statului roman, cat si ca persoana privata, avand convingerea ferma ca nimeni nu este mai presus de lege. Am incredere in justitia din Romania, asa cum am avut intotdeauna, pentru a-mi sustine si dovedi nevinovatia in ceea ce priveste acuzatiile care mi se aduc. Pe parcursul desfasurarii procesului penal, voi sustine cu onestitate si promptitudine toate demersurile legale si voi colabora pe deplin cu organele de cercetare penala pentru stabilirea adevarului si nevinovatiei mele", se arată în comunicatul remis de Florian Coldea.

Foşti grei ai Serviciului Român de Informaţii, Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă sunt in camera cu procuroii DNA, dar de data asta ca acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani. Au fost denunţaţi de un om de afaceri care spune că i s-ar fi cerut 600.000 de euro pentru a-l scapa de o condamnare. Pentru că totuşi a luat condamnare i-a înregistrat şi turnat la DNA. Asistăm, astfel, la primiul dosar DNA care anchetează caracatiţa din justiţie. Interceptările depuse arată că era condusă de la vârful SRI, iar Coldea, cel care a fost cel mai puternic om din SRI timp de 12 ani, este numit Dumnezeu.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Ați ajuns să vă modificați programul zilnic sau traseul pentru a evita orele de vârf?
Observator » Justiţie » Prima reacţie a lui Florian Coldea după ancheta DNA: "Mă consider nevinovat. Am încredere în justiţia din România, aşa cum am avut întotdeauna"