Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Interlopii Cosmin Mladin şi Dani Copil, audiaţi la DIICOT, după ce s-au prezentat singuri în faţa instanţei. Procurorii ceruseră arestarea în lipsă

Cei mai căutaţi contrabandişti din ţară au venit singuri în faţa instanţei. Liderul reţelei contrabandiştilor din Arad, Cosmin Mladin, şi unul din locotenenţii săi, Dani Copil, au apărut azi la tribunal în Bucureşti, unde magistraţii au discutat solicitarea prin care DIICOT cere arestarea lor. Şi pare că ar fi reuşit să scape şi de arestare, şi de DIICOT.

de Lorena Rădulescu

la 23.07.2021 , 20:30

Instanţa a fost luată oarecum prin surprindere, pentru că în ciuda faptului că au fost citaţi pentru acest mandat de arestare în lipsă, în momentul în care au sosit în faţa judecătorilor Tribunalului Bucureşti, aceştia nu au avut altceva de spus decât să se pronunţe într-o amânare de luarea deciziei privind solicitarea procurorilor DIICOT pentru arestarea celor doi contrabandişti.

O sentinţă de arestare amânată

Au spus că nu au apucat să studieze bine dosarul şi în plus nu există un prejudiciu destul de clar în acest dosar. Un prejudiciu care, în mod obişnuit, este dat magistraţilor abia la finalizarea anchetei. Nu este cazul în momentul de faţă.

Vezi și

Aşadar au amânat pentru luni o decizie, cei doi au putut ieşi nestingheriţi din sala de judecată. Au fost luaţi din nou cei doi contrabandişti de procurorii DIICOT şi aduşi la sediu, de unde au ieşit liniştiţi, atâta timp cât instanţa de judecată nu s-au pronunţat asupra unei măsuri restrictive în acest caz.  

Lorena Rădulescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Justiţie » Interlopii Cosmin Mladin şi Dani Copil, audiaţi la DIICOT, după ce s-au prezentat singuri în faţa instanţei. Procurorii ceruseră arestarea în lipsă