Florian Coldea nu are voie să plece din România. DNA investighează şi anumite firme pentru spălare de bani
DNA a anunţat oficial, într-un comunicat de presă, că i-a pus sub acuzare pentru trafic de influenţă pe Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI, şi pe generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, aceştia fiind plasaţi sub control judiciar pe cauţiune, cu interdicţia de a părăsi teritoriul ţării, informează Agerpres.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, începând cu data de 24 mai 2024, faţă de patru persoane (doi foşti militari, în prezent asociaţi în cadrul unor societăţi, un avocat din cadrul Baroului Bucureşti şi o persoană fără calitate specială), pentru săvârşirea unor infracţiuni de trafic de influenţă, forma participaţiei penale fiind autoratul şi complicitatea", a transmis DNA.
Florian Coldea, audiat la DNA aproape 15 ore
DNA nu menţionează numele inculpaţilor, dar este vorba despre generalii Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă, iar a patra persoană pusă sub acuzare este Dan Tocaci, un apropiat al celor trei. Aceştia au fost audiaţi timp de aproape 15 ore, fiind lăsaţi să plece din sediul DNA, vineri dimineaţa, în jurul orei 3,00.
Dosarul a fost deschis în urma unui denunţ formulat de omul de afaceri Cătălin Hideg. "În perioada martie 2023 - aprilie 2024, trei dintre inculpaţi (cei doi oameni de afaceri şi avocatul din cadrul Baroului Bucureşti) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 700.000 euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că ar avea influenţă asupra unor magistraţi din cadrul unor instanţe de judecată şi că i-ar putea determina pe aceştia pronunţe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat. După mai multe negocieri, suma care ar fi fost pretinsă de inculpaţi a fost diminuată la 600.000 euro plus TVA, fiind stabilit ca aceasta să fie remisă în trei tranşe egale. În contextul menţionat mai sus, în aceeaşi perioadă, martorul ar fi remis celor trei inculpaţi o plată parţială în sumă de aproximativ 100.000 euro", susţine DNA.
- Caracatița generalilor SRI, în fața procurorilor DNA. Nume grele așteptate la audieri, după denunțul lui...
- Foștii șefi SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, puși sub control judiciar. Denunțătorul, amenințat că "i...
- SURSE: Denunţătorul lui Florian Coldea susţine că i-a dat fostului şef SRI 100.000 de euro, însă tot a fost...
- Știrile zilei, 23 mai 2024. Fostul şef al Serviciului Român de Informaţii Florian Coldea a fost audiat la DNA
- Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani. Denunţătorul spune...
- Fostul şef al SRI, Florian Coldea, audiat la DNA într-un dosar de trafic de influenţă. Cine l-ar fi denunţat....
În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane juridice cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor. Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei patru inculpaţi trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care să nu părăsească teritoriul României şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.
De asemenea, inculpaţii vor depune o cauţiune în valoare de 500.000 lei (stabilită faţă de cei doi oameni de afaceri şi avocatul din cadrul Baroului Bucureşti), respectiv 150.000 lei (cu privire la cel de-al patrulea inculpat), care vor fi consemnate pe numele lor, la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sau prin constituirea unor garanţii reale, mobiliare ori imobiliare, în limita aceloraşi sume de bani, în favoarea DNA.
Omul de afaceri Cătălin Hideg a declarat joi, într-o intervenţie la Antena 3 CNN, că Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă i-ar fi cerut, prin intermediul avocatului Doru Trăilă, suma de 600.000 de euro pentru a-l ajuta să obţină o pedeapsă cu suspendare, într-un dosar în care are o condamnare în primă instanţă de 4 ani închisoare pentru fraude cu fonduri europene. Cătălin Hideg, patronul companiei Sanimed International, a fost condamnat în luna februarie de Tribunalul Bucureşti la patru ani închisoare cu executare pentru folosire de documente false şi spălare de bani, într-un dosar legat de o fraudă cu fonduri europene în valoare de trei milioane de euro.
Dosarul se află în prezent în faza de apel la Curtea de Apel Bucureşti
"Am avut o întâlnire cu domnul Dumbravă, care l-a recomandat pe domnul Trăilă ca viitorul meu avocat. Am fost la dânsul la birou, la cabinetul de avocatură, unde mi-au spus iniţial că vor 700.000 de euro plus TVA. Ulterior, eu i-am spus că e o sumă foarte mare, că nu am mai văzut asemenea onorarii în România. Dânsul mi-a spus că aşa a primit ordine de la domnii generali, că asta e suma pe care trebuie să o plătesc dacă vor să mă ia ca şi client. I-am spus că este foarte mult şi ofer suma de 500.000 de euro. Dânsul a zis: 'Bine, nu pot să decid eu, trebuie să vorbesc cu domnii în generali şi peste câteva zile să vă transmit care a fost decizia. Ulterior, m-am prezentat din nou la cabinetul domnului avocat Trăilă şi mi-a spus că singura variantă pe care o acceptă este de 600.000 de euro cu TVA, altfel nu putem încheia acest contract de asistenţă juridică. Şi am semnat contractul", a afirmat Cătălin Hideg, la Antena 3.
În schimbul acestor bani, i s-ar fi promis "optimizarea problemelor sale din justiţie", adică să primească o pedeapsă cu suspendare. "Când am încheiat contractul, mi-au spus că dacă lucrurile decurg bine la instanţa de fond şi judecătorul, care a fost student al domnului Trăilă, va da o rezoluţie pozitivă, la Curtea de Apel va fi mai simplu şi că vom scădea aceşti ani", a spus Hideg.
Cătălin Hideg a mai susţinut că a plătit o primă tranşă de 100.000 de euro, însă nu a mai avut bani, după care ar fi fost ameninţat să achite restul sumei. El a recunoscut că a depus un denunţ la DNA şi peste 20 de înregistrări cu "probe clare" împotriva celor care l-au ameninţat. Pe de altă parte, Hideg a mărturisit că nu are probe că banii pe care i-a dat avocatului Trăilă ar fi ajuns la foştii generali SRI.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰