Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Elena Udrea nu iese azi din închisoare. Curtea Supremă amână iar pronunțarea pe cererea de revizuire în dosarul "Gala Bute"

Elena Udrea spera să fie eliberată astăzi din penitenciar, după ce Înalta Curte a amânat pentru 1 octombrie un verdict privind cererea de revizuire a pedepsei în dosarul "Gala Bute". Însă pronunţarea a fost amânată din nou, pentru data de 12 noiembrie 2024.

de Redactia Observator

la 01.10.2024 , 15:48

Elena Udrea ar putea fi eliberată azi din închisoare Elena Udrea ar putea fi eliberată azi din închisoare. Curtea Supremă se pronunță pe cererea de revizuire în dosarul "Gala Bute" - Hepta/Mediafax/Alexandra_Pandrea

Instanța Supremă urma să se pronunţe, marţi, pe cererea de revizuire a condamnării depusă de fostul ministru al Turismului în dosarul "Gala Bute". Pronunţarea a fost amânată din nou, pentru data de 12 noiembrie 2024. Dacă magistraţii admit cererea, Elena Udrea va fi pusă în libertate, iar dosarul va fi rejudecat. 

Elena Udrea ar putea fi eliberată din penitenciar

Cererea de revizuire a Elenei Udrea se bazează pe un document emis de SRI, care ar conține informații conform cărora Udrea ar fi fost cercetată pe baza unor denunțuri false. Dacă cererea de revizuire ar fi admisă, fostul ministru al Turismului ar putea părăsi Penitenciarul Târgșor.

Articolul continuă după reclamă

În iunie 2018, Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciuEa a părăsit ţara înainte de pronunţarea sentinţei, în aprilie 2022, şi a fost prinsă în Bulgaria, lângă graniţa cu Grecia, fiind dusă în Penitenciarul Târgșor.

Pe acelaşi subiect

Elena Udrea a ispășit deja o treime din pedeapsă.

Condamnată la 6 ani în dosarul "Gala Bute"

Reamintim că în 2018, Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în dosarul Gala Bute. Magistraţii au menţinut atunci sentinţele pronunţate de instanţa de fond şi în cazul celorlalţi inculpaţi. Astfel, Tudor Breazu, fostul asistent personal al Elenei Udrea, a primit trei ani de închisoare cu executare, Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, a fost condamnat la un an şi şase luni cu suspendare, fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheorghe Nastasia a primit patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, iar Dragoş Marius Botoroagă, administratorul unei firme, a primit doi ani şi şase luni cu suspendare. Fostul ministru al Economiei Ion Ariton a fost achitat pentru acuzaţiile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Procurorii DNA spun că statul ar fi fost păgubit cu 2 milioane de euro, în 2011. Bani ar fi fost daţi ilegal de Ministerul Dezvoltării firmei care a organizat Gala de Box în care Lucian Bute îşi apăra titlul mondial. Elena Udrea a anunţat în 17 februarie 2018 că se află în Costa Rica, iar în aprilie ea anunţa că are statut provizoriu de refugiat politic din 21 martie şi că una dintre obligaţiile pe care le are este de a nu părăsi teritoriul statului Costa Rica. Ulterior ea a fost arestată. După decizia CCR privind nelegala compunere a completurilor de 5 judecători de la CCR, Udrea a fost eliberată din arest din Costa Rica și s-a judecat contestația în anulare.

Cariera politică a Elenei Udrea a început în 2004

Cariera politică a Elenei Udrea a început în 2004, când s-a înscris în PNL şi a obţinut un fotoliu de consilier general pe când Traian Băsescu era primar. Câteva luni mai târziu a demisionat ca să-l urmeze pe fostul primar al Capitalei la Palatul Cotroceni. Traian Băsescu a încoronat-o consilier prezidenţial şi Şefă de Cancelarie. 

A plecat de la Palatul Cotroceni după o campanie de presă care o viza un conflict de interese cu afacerile soţului ei de pe atunci, Dorin Cocoş. Tot în 2005 demisionează şi din PNL, ca în 2006 să devină membru PDL. În 2008 devine deputat PDL de Bucureşti şi câteva luni mai târziu devine ministrul Turismului, o funcţie pe care o va păstra până în 2012, în ciuda a numeroase controverse. Îi rămâne loială lui Traian Băsescu, iar în 2014 se alătură partidului fondat de fostul preşedinte, PMP, şi candidează la alegerile prezidenţiale sub sloganul "Bună pentru România". 

Elena Udrea a fost căsătorită cu omul de afaceri Dorin Cocoş, timp de zece ani. După divorţ a început o relaţie cu un alt om de afaceri, Adrian Alexandrov, cu care are o fetiţă, născută în perioada când s-a refugiat în Costa Rica.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Ați ajuns să vă modificați programul zilnic sau traseul pentru a evita orele de vârf?
Observator » Justiţie » Elena Udrea nu iese azi din închisoare. Curtea Supremă amână iar pronunțarea pe cererea de revizuire în dosarul "Gala Bute"