Coldea și Dumbravă încearcă să scape de controlul judiciar. Curtea de Apel București decide dacă îi lasă complet liberi
Foştii generali SRI Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă s-au prezentat, luni, la Curtea de Apel Bucureşti, unde se va judeca cererea lor de ridicare a controlului judiciar, măsura impusă de DNA în dosarul care sunt cercetaţi pentru trafic de influenţă.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- A treia răsturnare de situație în cazul asasinării lui Ioan Crișan. Fiica lui, lăsată în libertate acum 3 săptămâni, a fost arestată alături de complici
Pe 24 mai, Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă au fost plasaţi sub control judiciar pe cauţiune, fiind acuzaţi că au cerut 600.000 de euro omului de afaceri Cătălin Hideg, pentru a-l ajuta pe acesta să obţină o pedeapsă cu suspendare într-un dosar de fraude cu fonduri europene.
Generalii Coldea şi Dumbravă nu mai vor sub control judiciar
Coldea şi Dumbravă încearcă să scape de controlul judiciar, în condiţiile în care au mai multe interdicţii, între care să nu părăsească teritoriul României şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.
În acest dosar, mai sunt urmăriţi penal avocatul Doru Trăilă şi Dan Tocaci, un apropiat al celor trei.
Ulterior, DNA a extins urmărirea penală pe numele lui Coldea şi Dumbravă, sub acuzaţia că i-au cerut primarului din Rovinari, Robert Filip, suma de 600.000 de euro, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că au influenţă asupra unor magistraţi din cadrul unor instanţe de judecată şi că i-ar putea determina pe aceştia să pronunţe hotărâri favorabile edilului, într-un dosar penal în care acesta era judecat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰