Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bărbatul care și-a ucis familia cu pietre a fost reținut. În masacrul din Bascov au murit cinci persoane

Bărbatul bănuit că a omorât cu pietre cinci oameni, printre care și o fetiță de 5 ani, într-o casă din Bascov, lângă Piteşti, județul Argeș, a fost reținut și va fi prezentat miercuri instanței cu propunere de arestare preventivă.

de Redactia Observator

la 10.08.2022 , 09:49

Bărbatul care și-a ucis familia cu pietre a fost reținut. În masacrul din Bascov au murit cinci persoane Bărbatul care și-a ucis familia cu pietre a fost reținut. În masacrul din Bascov au murit cinci persoane

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, în cursul nopţii de marți spre miercuri au fost continuate cercetările la faţa locului și au fost audiate mai mulți martori precum şi persoana bănuită de săvârşirea faptei cercetate. Este vorba de violenţă în familie în varianta omor calificat, împrejurările reţinute fiind: cu premeditare, asupra a două sau mai multor persoane, prin cruzimi.

Conform procurorilor, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore. Faţă de victime, inculpatul avea calitatea de fiu, frate şi, respectiv, unchi.

Miercuri, suspectul va fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă.

Articolul continuă după reclamă

Filmul crimei din Bascov

Pe acelaşi subiect

Cinci oameni, printre care un copil de 5 ani, au fost găsiți morți, marți, într-o locuință din Bascov, județul Argeș. Un apel la 112 făcut de către un bărbat anunța că, în momentul când s-a întors acasă, a găsit 5 membri ai familiei decedați: soția, fiica în vârstă de 5 ani, cei 2 socri și un cumnat.

Din cercetări a reieșit că la locuința reclamantului mai locuia și fratele soției acestuia, cu afecțiuni psihice. Imediat după sesizare, suspectul principal a fost depistat de către polițiști.

„Polițiștii au luat primele măsuri, iar la scurt timp, au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 53 de ani, cunoscut cu probleme psihice. Bărbatul se află în custodia polițiștilor, iar cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș”, informa IPJ Argeș.

Șeful serviciului de Medicină Legală din Argeș, Dan Manu, a declarat că cele 5 victime au fost ucise cu pietre și alte „obiecte tăietoare”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Justiţie » Bărbatul care și-a ucis familia cu pietre a fost reținut. În masacrul din Bascov au murit cinci persoane