Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Atac în stil mafiot asupra a doi jurnaliști și a unui activist de mediu. Patru dintre agresori au fost reținuți

Un activist şi doi jurnalişti au fost la un pas să fie omorâţi pentru că investigau mafia lemnului. Au fost atacaţi cu bâte şi topoare de zeci de indivizi în timp ce încercau să-şi facă meseria. Operatorul Antena 1, Radu Mocanu, a fost bătut până şi-a pierdut cunoştinţa. Garda de Mediu spune, însă, că tăierile de pe terenul unde a avut loc atacul s-au făcut legal. Până acum, 11 agresori au fost identificaţi, iar patru reţinuţi. Incidentul a provocat reacţii la cel mai înalt nivel: Comisia Europeană a cerut măsuri dure.

de Redactia Observator

la 18.09.2021 , 10:26

”În cursul acestei zile, poliţiştii au documentat şi probat activitatea infracţională a persoanelor implicate în agresarea, la data de 16.09.2021, a unui activist de mediu şi a doi cameramani, pe raza unui ocol silvic privat, din zona comunei Panaci. Peste 30 de poliţişti din cadrul IGPR şi IPJ Suceava au desfăşurat activităţi investigative şi de cercetare penală, în sistem integrat, fiind depuse diligenţele necesare pentru exprimarea şi obţinerea calităţii procesuale a victimelor, dar şi pentru probarea activităţii infracţionale a persoanelor bănuite de comiterea faptelor”, a transmis, vineri noapte, IPJ Suceava.  

Sursa citată a precizat că au fost continuate activităţile de cercetare în teren şi s-au desfăşurat activităţi investigative pentru stabilirea cercului de suspecţi şi individualizarea gradului de participaţie penală. 

”12 persoane au fost conduse la audieri la sediul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei, la finalul activităţilor procedurale, faţă de 4 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 24 si 44 de ani, domiciliaţi în comunele Şaru Dornei şi Panaci, fiind dispusă măsura reţinerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi purtare abuzivă”, au mai transmis poliţiştii.  

Vezi și

Cei patru bărbaţi au fost încarceraţi în Arestul IPJ Suceava, în cursul zilei de 17.09.2021, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei şi instanţei competente. 

Doi jurnalişti şi un activist de mediu care filmau un documentar despre tăierile ilegale de păduri din România au fost bătuţi de aproximativ 20 de persoane într-o pădure din Suceava.   

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Justiţie » Atac în stil mafiot asupra a doi jurnaliști și a unui activist de mediu. Patru dintre agresori au fost reținuți