Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cei mai bogaţi 10% dintre români deţin 50% din averea naţională

Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a vorbit astăzi în cadrul rubricii IQ Financiar despre averea netă a României. 

de Iancu Guda

la 27.11.2024 , 08:10

Cei mai bogaţi 10% dintre români deţin 50% din averea naţională Cei mai bogaţi 10% dintre români deţin 50% din averea naţională

Averea noastră, adică ce avem minus datorii, trebuie să fie măcar egală cu venitul anual al familiei înmulţit cu vârsta medie a adulţilor care aduc bani în casă, împărţit la 10.

Potrivit cifrelor BNR, averea totală a populaţiei României este de 320 de miliarde de euro. Noi suntem 10 milioane, fără copiii până în 18 ani, tineri, şi fără pensionarii de peste 65 de ani. Deci avem o avuţie medie de 32.000 de euro. 

Cât ar trebui să avem? Pentru că avem 40 de ani vârsta mediană şi câştigăm 12.000 de euro pe an ar trebui să avem 48.000. Practic, noi avem 64%, deci două treimi din ceea ce ar trebui să avem. Dar, atenţie, acestea sunt nişte repere pe medie. Este important să le ajustăm la societatea românească pe polarizare.

Articolul continuă după reclamă

Dacă avem în vedere vârsta poporului român şi veniturile pe care le obţinem, în medie, în loc să avem trei, avem doi. Deci 64% din ceea ce ar trebui să avem ca avuţie netă. De ce este important să ajustăm cu polarizarea? Media de multe ori ne minte, pentru că sunt câţiva bogaţi care trag media în sus şi distorsionează realitatea. 

Pe acelaşi subiect

Cifrele oficiale ajustate cu cei mai bogaţi 10% dintre români

Ei au jumătate din avuţia naţională. La fiecare 100 de români, cei mai bogaţi 10 concentrează jumătate din averea tuturor. Dacă îi dăm la o parte pe aceştia, pentru că distorsionează media, ceilalţi 90% deţin cealaltă jumătate. Făcând această ajustare, realitatea este că noi avem o avuţie la o treime din ceea ce ar trebui să avem. 

Cum ieşim din zona asta? Economisim mai mult, investim cu cap, astfel încât să ne crească prosperitatea. Ţinem bugetul de cheltuieli în fiecare lună, reducem risipa la maximum, încercăm să ne creştem veniturile investind în educaţia şi sănătatea noastră şi pe măsură ce ne cresc veniturile rămânem acolo cu cheltuielile. 

Care sunt cauzele pentru toate acestea?

  • Dezvoltare inegală. Avem două Românii, avem o dezvoltare inegală, sat-oraş, Teleorman câştigă la jumătate faţă de Bucureşti. De aceea e foarte important să nu vorbim doar pe medie. 
  • Structura economiei. Noi consumăm mult, importăm, distribuim, intermiediem. Noi nu producem.
  • Nivelul scăzut de educaţie financiară. Nivelul cel mai scăzut al educaţiei financiare este în România. Nu se face educaţie financiară în şcoli.
Iancu Guda Like

Iancu Guda este specialistul economic al Observator pe toate evenimentele cu impact financiar din România şi nu numai.

Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii să lucreze încă din facultate?
Observator » IQ Financiar » Cei mai bogaţi 10% dintre români deţin 50% din averea naţională