Video Ce înseamnă V.O.S.A. Reguli pentru planificarea financiară în familie
Iancu Guda ne învaţă cum şi pe baza căror principii să investim. Astăzi, înţelegem puterea V.O.S.A. - visuri, obiective, strategie şi acţiune.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
Dacă în viaţă ai câteva V.O.S.A. şi sunt foarte clare orizonturile, vei şti concret cum să investeşti pentru ele şi ce strategie să aplici, pentru că asta, de fapt, înseamnă simplitate în planificare financiară. Oamenii pun banii în diverse active, pentru că li se promit diverse randamente, fără să ştie ce şi dacă sunt potrivite pentru ei.
Reguli pentru V.O.S.A.
În viaţă dacă ai V.O.S.A. şi ştii exct pentru ce economiseşti, ai puterea de a executa lucrurile. Când ai V.O.S.A. începi să ştii să investeşti. La V.O.S.A. este foarte important să fii autentic, să te facă pe tine fericit. Nu contează ce zice lumea, ce zic vecinii, important este ce vrei tu şi vrei să obţii în viaţă, alături de partener/ă. Apoi să o faci pe termen lung, să ai răbdare. Pentru că ştii că te face fericit, asta îţi dă motivaţie şi disciplină şi, automat, economiile nu mai sunt o frustrare, o renunţare, ci o eliberare. Mai departe, să planifici viitorul, dar să trăieşti în prezent.
Împărţirea veniturilor
Foarte important este cum împărţim banii: 50% la nevoi, 30% la dorinţe şi 20% la economii. În ziua în care luăm salariul, ca şi cum nu îi avem, aşa se economiseşte.
Cine nu are o planificare şi o disciplină este prizonierul stărilor emoţionale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰