Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Unde își petrec timpul liber bucureștenii, în funcție de cartierul în care locuiesc

Spune-mi în ce cartier stai, ca să îţi spun cum te distrezi. Un studiu arată că bucureştenii îşi petrec timpul liber în funcţie de zona în care locuiesc. Cei din sud merg la mall, iar cei din nord, în parcuri. 

de Andreea Milea

la 09.01.2024 , 21:37

Câte cartiere, atâtea obiceiuri. Centrele comerciale şi parcurile sunt polurile de atracţie pentru bucureştenii care locuiesc în extremităţile metropolei. Indiferent de preferinţe, îi uneşte, însă, aceeaşi gândire: în principiu, distracţia trebuie să fie aproape de casă.

Unde își petrec bucureștenii timpul liber

"În zona de sud a oraşului, mall-urile sunt pe primul loc. Cei care locuiesc în cartierele Berceni, Mihai Bravu, Titan, Drumul Taberei sau Militari petrec aproape un sfert din timp la centrele comerciale. Şi NU neapărat pentru cumpărături, ci ca metodă de relaxare. În nord însă, obiceiurile se modifică mult. Locuitorii din Bucureştii Noi, Aviaţiei, Aviatorilor, Colentina sau Floreasca îşi ocupă mai bine de 30% din timp cu plimbările în aer liber, în parc sau pe stradă", transmite Andreea Milea, reporter Observator.

Vezi și

"Oamenii se duc şi folosesc infrastructura care este disponibilă în zona respectivă. Accesul la oportunități și la infrastructură este extrem de important și disproporționat. Diferă de la cartier la cartier", spune Dan Petre, sociolog.

Pe acelaşi subiect

"Oamenii găsesc un mic refugiu în mall, merg să vadă un film, merg să facă cumpărături şi de ce să nu recunoaştem că de multe ori merg-merg, într-o expresie neacademică, să privească în stânga şi în dreapta. Nu este un spaţiu în care cumpărăturile sunt esenţiale. Mall-ul pentru cei din sud este un spaţiu de petrecere a timpului liber", explică Sorin Cace, sociolog.

"Cei care locuiesc în centru au cu totul alte activităţi. Mai bine de jumătate dintre ei preferă să meargă la cinematograf, teatru sau alte instituţii de cultură. De altfel, ies des şi la terasă sau restaurant cu prietenii. Sunt obiceiuri fireşti dacă ne gândim că fiecare zonă oferă opţiuni diferite şi uneori limitate de petrecere a timpului", continuă Andreea Milea, reporter Observator.

Pentru psihologi nu este de mirare că bucureştenii preferă să se distreze aproape de casă. "Sunt încântaţi de ideea siguranţei. Siguranţa se obţine din: locul meu, cartierul meu, casa mea, mall-ul meu, parcul meu, strada mea", spune Radu Leca, psiholog.

Un sondaj Eurostat arată însă că, la nivel naţional, doar un sfert dintre români iau parte la activităţi culturale într-un an întreg. 

Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Inedit » Unde își petrec timpul liber bucureștenii, în funcție de cartierul în care locuiesc