Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O mireasă atipică, surprinsă în Poiana Braşov. Ce idee le-a venit celor doi tineri, la o lună după nuntă

Bronz de primăvară pe schiuri. Cu o vreme perfectă, dar şi o zăpadă generoasă, turiştii s-au bucurat de peisajele splendide din masivul Postăvaru. Însă instructorii avertizează: zăpada primăvăratică este capricioasă şi schiurile trebuie adaptate în funcţie de momentul zilei.  

de Claudiu Loghin

la 24.03.2024 , 10:32

Atunci când vremea e frumoasă, iar de pe pârtie se văd limpede Bucegii și Piatra Craiului, orice pare posibil: chiar şi să asortezi clăparii cu rochia de mireasă.

Prin zăpadă în rochie de mireasă

"Am venit pentru a face nişte poze după nuntă. Suntem amândoi braşoveni şi ne doream să facem aceste poze în Poina Braşov", spune soţul. "Ne-am dorit nuntă iarna, am avut-o acum o lună. Atunci nu a fost zăpadă, că am vrut nuntă cu zăpadă, şi ne-am gândit că acum ar fi momentul potrivit să facem trash the dress", a precizat soţia.

Vezi și

Turiştii s-au bucurat de vremea splendidă şi de zăpadă. În Postăvarul, au fost deschise toate pârtiile din zona superioară a masivului, până la îmbarcarea în linia de telescaun Ruia. Stratul de omăt a fost de peste 30 de centimetri.

Pe acelaşi subiect

"Toate pârtiile din zona superioară a Maivului Postăvaru sunt deschise, funcţionează şi instalaţiile de transport pe cablu, este o zi ideală pentru sporturile de iarnă. Despre farmecul schiului de primăvară mai am să vă spun doar două cuvinte: peisaj şi plajă", transmite Claudiu Loghin, reporter Observator.

Sfaturile instructorilor de schi

Instructorii au câteva sfaturi pentru schiori ca să evite accidentele. 

"E foarte important să îşi regleze echipamentul în funcţie de starea zăpezii. Dimineaţa este mai îngheţată, atunci canturile la schiuri trebuie să fie ascuţite, clăparii trebuie să fie strânşi corespunzători. Se schiază satisfăcător. Dar dimineaţa zăpada este de cinci stele", recomandă Daniel Pop, instructor.

Și la Sinaia s-a schiat, în condiții de primăvară, pe şapte pârtii. 

Claudiu Loghin Like

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Inedit » O mireasă atipică, surprinsă în Poiana Braşov. Ce idee le-a venit celor doi tineri, la o lună după nuntă