Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Formula celebră a lui Ştefan Mandel, matematicianul român care a câștigat de 14 ori la loterie. Primele reușite le-a avut chiar în România

Este mai probabil să fii lovit de fulger decât să câștigi la loterie – dar Ştefan Mandel, un român stabilit în Australia, a reuşit să dea lovitura de 14 ori folosind matematică elementară. Cetățeanul australian născut în România a sfidat şansele şi și-a folosit inteligența și afinitatea pentru numere pentru a crea o formulă aproape perfectă pentru a ''sparge'' sistemul. Formula sa celebră a dus totodată la înăsprirea regulilor loteriilor, chiar dacă ce făcea bărbatul la momentul respectiv nu era încă în afara legii. 

de Redactia Observator

la 07.06.2023 , 11:17

Ştefan Mandel Ştefan Mandel - YouTube

Matematicianul româno-australian, alături de o mică echipă de investitori, a descoperit o modalitate extraordinar de simplă de a sparge sistemul în anii 1980 și ’90. Primele două victorii ale lui Ştefan Mandel au fost în țara sa natală. În timp ce lucra ca economist în România, și-a testat teoria și a sperat să câștige premiul folosind cele cinci numere oferite de formula lui, în timp ce ghicea pur și simplu a șasea cifră. După ce a luat banii, a decis să plece din România și să se stabilească în Australia alături de familia sa, notează Daily Mail

Sistemul acestuia era uimitor de simplu și se baza pe foarte puțin din pregătirea sa legată de matematică. Încercările lui ulterioare de a face acest lucru şi în America au dus însă la ''căderea'' lui. Șansele de a câștiga la loterie sunt destul de mici. Şansele de a câştiga jackpot-ul australian, de exemplu, sunt de aproximativ unu la 76.767.600, conform Lottoland. Dacă decizi să-ți dublezi șansele cumpărând două bilete, șansele sunt doar două la 76.767.600.

Totuși, dacă ai suficiente combinații, șansele ajung în cele din urmă la 76.767.600 din 76.767.600. În acest caz, în loc de o problemă de matematică ai una de logistică: cum pui mâna pe 76.767.600 de bilete? Românul a constatat că, la anumite trageri, premiul era de multe ori mai mare decât costul de cumpărare a oricărei combinații posibile de numere. Presupunând că ar putea cumpăra fiecare bilet, i-a fost aproape garantat o rentabilitate a investiției sale (cu excepția cazului în care câștigurile au fost împărțite), notează news.com.au.

Articolul continuă după reclamă

Datorită imensității posibilelor combinații din loteria australiană, bărbatul a început să caute investitori, cu intenția de a strânge cât mai multe bilete pentru fiecare extragere majoră. Cu cinci din șase numere calculate prin sistemul său, cantitatea de combinații a devenit finită. După 12 victorii, autoritățile australiene au început să-i pună la îndoială planul măreț. În ciuda legalității activităților sale, a fost considerat că nu este în spiritul jocului ceea ce face și au fost introduse o serie de legi ulterioare pentru a-i bloca strategia. Prin urmare, a fost ilegal ca cineva să cumpere fiecare bilet de loterie.

Pe acelaşi subiect

Cei șase pași care constituie formula de succes a lui Ștefan Mandel

1. Calculează numărul total de combinații posibile;

2. Găsește loteriile unde premiul cel mare este de 3 ori sau mai mult peste numărul de combinații posibile;

3. Trebuie să ai suficienți bani ca să joci toate combinațiile posibile;

4. Printează milioane de bilete de loterie, câte unul pentru fiecare combinație posibilă (procedură acum ilegală);

5. Înregistrează biletele cu numerele alese (pentru fiecare combinație în parte) la mai multe agenții loto autorizate;

6. Revendică-ți premiul, plătește taxele la stat, dar și investitorii care au contribuit. 

Schema aplicată şi în SUA a dus la căderea lui

În scurt timp, a pus ochii pe o piață mai mare. Când a cercetat alte opțiuni, a aflat că Statele Unite nu impuseseră încă restricțiile pe care le-a experimentat în Australia. S-a pus imediat pe treabă la spargerea sistemului american, cu un accent deosebit pe loteria din Virginia. La acea vreme, existau 7,1 milioane de combinații de numere posibile, iar biletele aveau prețuri de doar un dolar fiecare. Prin urmare, a convins 2.500 de investitori australieni să pună la comun 2.500 de dolari fiecare.

Doi ani mai târziu, în 1992, jackpot-ul a ajuns la 27 de milioane de dolari, iar Ştefan Mandel și echipa sa au cumpărat fiecare bilet. ''Știam că voi câștiga un premiu I, șase premii secunde, 132 de premii al treilea și mii de premii mai mici'', a declarat pentru Planet Money. Profitul său total a depășit 30 de milioane de dolari. Însă, lucrurile nu au fost aşa de roz apoi. Victoria a dus la o bătălie juridică care a durat patru ani, în care sindicatul a fost investigat de oameni ca CIA și FBI, cu toate că suspiciunile au rămas nefondate. În ciuda acestui fapt, legile au fost încă modificate pentru a fi ilegal ce făcea acesta.

Ulterior, Ştefan Mandel şi-a desființat echipa și s-a retras într-o casă pe plajă, pe insula tropicală Vanuatu, unde locuiește încă. Deși schema lui era legală la acea vreme, multe țări – inclusiv SUA și Australia – au adoptat de atunci legi care îi împiedică pe pariori să cumpere bilete de loterie în vrac sau să le imprime acasă, făcând metodele românului să pară imposibile în prezent.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Inedit » Formula celebră a lui Ştefan Mandel, matematicianul român care a câștigat de 14 ori la loterie. Primele reușite le-a avut chiar în România