Video Concert inedit în curtea celebrului sculptor Constantin Brâncuși. Sute de oameni din toată ţara au participat la momentul magic
Apus pe acorduri de Stradivarius. Este atmosfera de care s-au bucurat, ieri, sute de oameni, care au avut norocul să participe la un moment magic, în curtea în care s-a născut Constantin Brâncuși, la Hobița. Celebrul violonist Alexandru Tomescu a susținut un concert inedit, iar vioara Stradivarius a răsunat mai bine de o oră în satul care a dăruit lumii un geniu absolut al sculpturii moderne.
Pe acorduri de vioară. Aşa au păşit aproape o mie de oameni, veniţi din toate colţurile ţării, în locul în care a copilărit marele sculptor, Constantin Brâncuși. Şi cum au avut parte de un adevărat regal de vioară pe muzica lui Bach, fiecare notă a fost ascultată cu mare entuziasm de spectatori. Un entuziasm care i-a copleşit nu doar pe ei, ci şi pe artistul Alexandru Tomescu, care i-a încântat pe toată durata concertului, cât timp vioara Stradivarius a răsunat în curtea celebrului sculptor.
"Mă bucur că au venit oameni din toate colţurile ţării, chiar şi de la Arad sau de la Timişoara. Au venit aici, ca să casa lui Constantin Brâncuşi, aceste meleaguri, care le-au inspirat pe el", mărturiseşte Alexandru Tomescu, violonist.
Iar pentru localnicii satului, evenimentul a fost prilejul perfect de a-şi scoate din lada de zestre straiele populare, moştenite de la bunici. Şi cum oamenii au fost de-a dreptul cuceriţi, recitalul în aer liber a fost o adevărată provocare şi pentru violonistul Alexandru Tomescu. Ca de fiecare dată, artistul a revenit cu drag acasă la părintele sculpturii moderne, în Hobiţa, cu prilejul Turneului Internațional Stradivarius: Metamorfoze.
Sâmbătă, tot în aer liber, Alexandru Tomescu va cânta și pe platoul Bucegi, în fața cabanei Caraiman.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰