Video Vreme la extreme în România. De la ploi torențiale trecem la caniculă și furtuni. Meteorolog: "Vom avea nopți tropicale"
Traim in ţara extremelor și când vine vorba de vreme. Jumătate de ţară e în acest moment lovită de ploi, cealaltă de căldură. La nord de Bucureşti, un cod roşu a adus o tornadă care a înspăimântat. În vest, în schimb, s-au resimţit astăzi şi 36 de grade Celsius. Totuşi aerul e încă respirabil, spun meteorologii, care au anunţat caniculă pentru zilele următoare. Nu vom scăpa însă nici de furtunile puternice.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
Mai multe localităţi din judeţul Ilfov au fost în această după-amiază sub avertizare cod roşu de vreme rea. O tornadă s-a format la nord de Bucureşti şi a fost vizibilă din mai multe zone. Telespectatorii Observator ne-au trimis mai multe imagini în care se vede un nor mare şi negru din care a coborât un fuior care pare că a atins şi pământul.La graniţa de vest însă, temperaturile au fost cu zece grade mai ridicate faţă de normalul perioadei. În Timişoara s-au înregistrat astăzi 33 de grade Celsius. Gradele din termomentre sunt direct proporționale cu clienții gelateriilor.
Treptat, canicula va pune stăpânire pe întreaga Românie
Mihai Huştiu, meteorolog ANM: Temperaturi de peste 40 de grade, în plin soare, cu siguranță se vor resimți astfel de temperaturi foarte ridicate. Vom avea nopți tropicale, temperaturi care nu vor coborî sub 20 de grade.
Aşa că disconfortul termic va fi unul accentuat. Mai ales din cauza umezelii mari din aer. Nu vom scăpa sub nicio formă de furtuni.
- Tornadă puternică filmată în Ilfov. S-a emis mesaj RO-ALERT: "Luați măsuri de adăpostire"
- Vine canicula: Zonele din țară în care se vor înregistra temperaturi de 38 de grade. Prognoza meteo
- Avertizare Cod Portocaliu: Pericol de inundații pe râurile Negru, Olt, Dobrovăț și Vaslui. Harta zonelor afectate
Mihai Huştiu, meteorolog ANM: Aproape în fiecare după amiază sunt așteptate aceste fenomene specifice instabilității, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, grindină, vijelii. Putem vorbi de furtuni care se vor organiza sever, furtuni supracelulare sau multicelulare, care au un potențial mare de a genera vânt de peste 70-90 km pe oră și grindină de mari dimensiuni, grindină de peste 5 cm.
Autorităţile ne recomandă ca, în timpul furtunilor însoțite de descărcări electrice, să evităm deplasările şi să ne adăpostim.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰