Video Inundaţiile au lăsat mulţi români fără agoniseala de o viaţă: "Am pierdut tot"
Zeci de localităţi din Moldova sunt sub ape! Şi astăzi, codurile roşii de vreme extremă au fost emise unul după celălalt pentru judeţele Galaţi, Brăila, Bacău şi Vrancea, unde a plouat în câteva ore cât pentru toată luna. Iar veştile meteorologilor nu sunt prea bune. Furtunile continuă şi mâine.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
- Ploile torenţiale, care au făcut prăpăd în ultimele zile, în sudul şi estul României, continuă.
Şi-a ieşit Putna din matcă de atâtea ploi şi s-a revărsat peste comuna vrânceană Bilieşti, aflată la un kilometru de râu. A lovit rapid şi a adus prăpădul. Localnicii încă dormeau când s-au trezit cu apa peste ei.
Plină de apă este intrarea în localitatea Bilieşti, judeţul Vrancea, acolo unde râul s-a revărsat, iar apele mătură tot în calea lor. Cine a avut timp, a fugit din calea apelor, în căutarea unui loc mai înalt. Zeci de localnici au fost evacuaţi de pompieri.
Bătrân: Au rămas doi pisoi, cred că sunt înecaţi în casă. În rest, am pierdut tot.
Bătrânul nu este singurul căruia potopul i-a luat agoniseala. 50 de gospodării au fost distruse de viitură şi nicio grădină sau cultură nu a scăpat.
În curţile oamenilor, apa depăşeşte în foarte multe locuri un metru adâncime. Au scăpat multe dintre animale însă, în acelaşi timp, foarte multe au fost luate de ape. Oamenii sunt disperaţi şi încearcă să mai salveze atât cât mai pot din agoniseală.
Hidrologii au emis alerte după alerte pe mai multe râuri din judeţul Vrancea, greu încercat de inundaţii.
La Mirceşti, viitura a lovit la puţin timp după miezul nopţii: "Ia uitaţi unde e apa! Vine din Putna. Ia uitaţi câtă apă am de jur împrejur".
Drumurile care fac legătura între comune s-au transformat în canale navigabile. Oamenii au primit saci de nisip pentru a face baraje să stopeze apa.
Patru familii din comuna Piatra Șoimului au trăit şocul vieţii noaptea trecută din cauza viiturii. Podeţul care trecea peste pârâul Iapa s-a rupt şi odată cu el şi orice legătură cu lumea. Un bebeluş de opt luni risca să rămână fără hrană. Cu greu au reuşit salvatorii să ajungă la ei. A fost nevoie de autospeciale de intervenție la înălțime. Le-au adus pâine, apă și lapte praf pentru cel mic.
Ploile abundente au înmuiat ca pe o cutie de chibrituri o casă din chirpici din Galaţi, iar pereţii îmbibaţi de apă s-au surpat peste o femeie: "Înainte de a se dărâma, am auzit o bubuitură. Tavanul s-a dus pe frigider, iar femeia era între, deci prinsă între tavan şi dărâmături".
Femeia a avut, totuşi, noroc. Salvatorii au scos-o întreagă de sub dărâmături.
Ploile torenţiale, care au făcut ravagii în sudul şi estul României, continuă
Tot oraşul a fost greu încercat de ploi. Cartierul Valea Oraşului a fost inundat pentru a doua oară în două zile. Apa a făcut pagube şi în cartierul Aviaţiei. Mai bine de o sută de gălăţeni au sunat disperaţi la numărul 112 să ceară ajutor.
Nici Spitalul Judeţean nu a scăpat neatins. Un telespectator ne-a trimis pe Fii Observator imagini cu parcarea inundată a spitalului.
Codurile roşii pentru vreme extremă au ţinut-o lanţ în sud-estul ţării. Meteorologii au fost nevoiţi ca pe parcursul zilei să ridice alerta la nivel maxim pentru multe localităţi din cinci judeţe. Tulcea nu a făcut excepţie.
Apele ieşite din matca râului Taiţa au inundat o comună. Oamenii au ieşit pe drum, revoltaţi de soluţia găsită de primar. În loc să îl toarne în saci, edilul a vrut să toarne nisipul direct cu excavatorul: "Cum să pui nisip din cuvă direct aşa? Băi, Doru, nişte saci cu nisip aş vrea sa pui! Băi, domnu' primar, dar chiar nu ai nişte saci?".
Zona nu a fost ocolită de fenomene extreme. Deasupra lacului Murighiol s-a format o trombă, în timp ce, în Botoşani, şoferii au filmat o tornadă, e drept, de intensitate mică.
Ploile torenţiale au adus dezastrul şi la Bucureşti. Ceea ce vedeți în imagini nu este un râu, ci șoseaua principală care face legătura între București și Bragadiru. Pe această porțiune de drum, mașinile par realmente că înoată, iar la Bragadiru e şi mai rău. În ultima lună, zeci de apartamente au fost inundate la fiecare ploaie.
Nici mâine nu scăpăm de vremea rea. Codul galben va aduce precipitaţii în mai bine de jumătate de ţară.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰