Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Focar de infecţie la Maternitatea Giuleşti din Capitală. Cel puţin 5 mame, infectate cu stafilococ auriu şi klebsiella. Unele au avut nevoie de operaţie

Focar de infecţii la una dintre cele mai mari maternităţi din Capitală. Mai multe paciente reclamă că au plecat acasă cu bacterii luate din spital, iar unele au ajuns chiar să aibă nevoie de o nouă intervenţie chirurgicală. Spitalul a închis două secţii pentru dezinfecţie, iar mamele de prematuri vor fi trimise la alte unităţi medicale. 

de Maria Rohnean

la 19.09.2024 , 09:38

Această tânără a născut la începutul lunii august o fetiţă sănătoasă. Când a ajuns acasă s-a trezit cu o infecţie gravă. S-a întors la maternitate pentru explicaţii şi tratament. 

Cel puţin cinci mame au fost infectate

"Când am anunţat, mi-au spus că e din cauza sânului, că trebuie să vină laptele şi eu de fapt la operaţie eram vânătă şi mi se umfla. Acum stau momentan cu plaga deschisă. Am considerat că trebuie să ştie lumea, ca să nu ajungă şi alte mămici în situaţia asta", spune o pacientă.

Vezi și

Şi alte mame s-au plâns pe Fii Observator că au plecat acasă cu bacterii periculoase luate din spital. Potrivit informaţiilor Observator, cel puţin cinci tinere au fost infectate în spital. Analizele au arătat că e vorba de stafilococul auriu si klebsiella, bacterii care poate provoca chiar moartea bolnavilor care au si alte afectiuni.

Pe acelaşi subiect

După numărul mare de reclamaţii, conducerea spitalului a decis închiderea a două secţii. Saloanele si toată aparatura au fost dezinfectate.

"S-au luat probe de sanitaţie, am aşteptat ca probele să fie conforme şi am acţionat inclusiv pe partea de personal medical, s-a reluat procesul de instruire în ceea ce priveşte sistemul de igienă", spune Călina Maier purtător de cuvânt, Maternitatea Giuleşti.

Pentru că nu au putut fi externaţi, copiii născuţi prematuri au fost izolaţi într-un spaţiu aseptic.

În acest moment, activitatea în secţia de terapie intensivă nou-născuţi se desfăşoară în limite normale, însă pentru cel puţin încă o săptămână, femeile cu risc de naştere prematură vor fi direcţionate către alte maternităţi din Capitală.  

Nu este primul caz de acest gen cu care se confruntă maternitatea

Maternitatea Giuleşti nu este la primul astfel de incident. Mai multe secţii au fost închise în urmă cu 6 ani după ce zeci de nou-născuţi au fost infectaţi cu stafilococ auriu. Acum unitatea sanitară va primi fonduri din PNRR pentru a cumpăra aparatură performantă de dezinfecţie. 

"Să se concentreze pe combaterea infecţiilor care înseamnă reabilitarea sălilor de operaţie, instalare de sisteme de filtrare a aerului, instalare de sisteme care să facă curăţenie şi dezinfecţie la standarde înalte", spune Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.

Alte 120 de spitale din ţară vor primi fonduri pentru achiziţia unor astfel de sisteme, pe care le au de altfel toate spitalele din ţările dezvoltate. 

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Maria Rohnean Like

„Jurnalismul e un mod de viaţă!” Este principiul după care mi-am ghidat activitatea de reporter şi pe care caut să-l transmit şi mai tinerilor mei colegi pe care am ajuns să-i coordonez.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?
Observator » Fii Observator » Focar de infecţie la Maternitatea Giuleşti din Capitală. Cel puţin 5 mame, infectate cu stafilococ auriu şi klebsiella. Unele au avut nevoie de operaţie