Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ziua independenței SUA. Americanii au sărbătorit aşa cum ştiu mai bine: focuri de artificii şi parade impresionante. Mesajul lui Joe Biden

Peste 300 de milioane de americani au sărbătorit ieri 248 de ani de independenţă. La Casa Albă, Joe Biden a găzduit un concert şi un grătar pentru militari. Pe străzi, paradele au adunat sute de mii de curioşi. Anul acesta, ziua naţională a adus şi un număr record de călători, atât pe drumuri cât şi în aeroporturi. 

de Redactia Observator

la 05.07.2024 , 09:23

Americanii au sărbătorit ziua naţională aşa cum ştiu mai bine - cu spectacole de artificii impresionante şi parade uimitoare. La Casa Albă, Joe Biden şi soţia sa au găzduit pe seară un concert, însă cu câteva ore înainte, au organizat şi un grătar pentru soldaţi şi familiile lor.

Cuplul prezidenţial a privit show-ul de artifcii de la balcon alături de vicepreşedintele Statelor Unite, Kamala Harris. "O zi a Independenţei fericită! Trebuie să facem ce au făcut şi fondatorii noştri, am arătat lumii că suntem o naţiune cu demintate, onoare şi devotament pentru ceilalţi. Aşa este, vorbesc serios. Oameni buni, este totul despre democraţie, despre libertate, despre cine suntem. Suntem Statele Unite ale Americii şi nu mai există aşa ceva în lume", a transmis Joe Biden.

Ziua Independenţei a fost sărbătorită cu mare fast şi pe străzi, unde paradele au adunat sute de mii de spectatori din toate colţurile ţării. Carele alegorice, artiştii ambulanţi şi baloanele uriaşe sunt numai câteva din surprizele de care s-au bucurat americanii. Cei care au ales să nu participe la marile parade s-au adunat la cunoscutele concursuri de mâncat hot-dogi.

Vezi și

Ziua Independenței SUA, sărbătorită cu fast

Sărbătoare nu a fost numai în rândul oamenilor. La o grădină zoologică, doi pui de urs au primit fructele lor preferate în cuburi de gheaţă colorate în roşu, alb şi albastru - culorile steagului american. 

4 iulie a venit la pachet cu zile libere, iar americanii au început să aglomereze autostrăzile şi aeroporturile încă de zilele trecute ca să ajungă acasă sau în mini-vacanţe. Autorităţile estimează că 70 de milioane de persoane călătoresc în această săptămână, dintre care 60 de milioane cu maşinile. Aeroporturile vor bate şi ele numărul de călători zilnici.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Ziua independenței SUA. Americanii au sărbătorit aşa cum ştiu mai bine: focuri de artificii şi parade impresionante. Mesajul lui Joe Biden