Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Zile cruciale pentru Ucraina. Deciziile NATO-UE care ar putea aduce victoria sau înfrângerea Kievului

Sunt zile decisive pentru Ucraina. Şefii de stat din Uniunea Europene se reunesc pentru a decide acordarea statului de ţări candidate la UE pentru Ucraina, Republica Moldova şi Georgia. Şi NATO vrea să sprijine mai ferm Ucraina în confictul cu Rusia: va creşte forţa de răspuns rapid până la aproape 250.000 de militari. 

de Redactia Observator

la 23.06.2022 , 20:53

După două luni de atacuri zilnice, Severodoneţk încă rezistă. Ucrainenii mai controlează doar câteva străzi în zona industrială şi combinatul chimic Azot: aici se adăpostesc aproape 600 de civili, dintre care 38 de copii. 

Soldat rus: În Severodoneţk, suntem, de fapt, foarte aproape de combinatul chimic Azot. Ceea ce înseamnă că ne apropiem să încheiem bătălia în zona industrială.

În ultimele trei zile, ruşii au înaintat cinci km în direcţia Lisichansk

Vezi și

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Scopul invadatorilor rămâne acelaşi în regiune: vor să distrugă întregul Donbas pas cu pas. Vor să transforme orice oraş în următorul Mariupol. 

Pe acelaşi subiect

Armata separatistă pro-rusă a plătit însă scump ofensiva: ar fi pierdut mai bine de jumătate din efective. În total, 35.000 de militari ruşi ar fi fost ucişi în conflict.

Tensiunea devine palpabilă şi în zona baltică: Kremlinul a promis un răspuns pe măsură Lituaniei la interzicerea livrărilor mai multor bunuri către exclava rusă Kaliningrad.

Kaja Kallas, premier Estonia: Au suficiente trupe care pot fi trimise la lupte. Nu îi intresează vieţile pe care le pierd. Nu îi interesează artileria pe care o pierd. 

Finlanda, pregătită pentru ce este mai rău

Şi Finlanda este pregătită pentru ce e mai rău, indiferent dacă aderarea la NATO va fi acceptată sau nu. La summitul de săptămâna viitoare, Alianţa ar putea pune în discuţie un nou plan de sprijin pentru Ucraina şi să crească forţa de răspuns rapid de până la şase ori, la aproape 250 de mii de militari. 

Jens Stoltenberg, secretar general al NATO: Preţul pe care riscăm să îl plătim în caz că Putin va reuşi să obţină ceea ce îşi doreşte folosind forţa militară împotriva unui stat european democratic independent din Europa va fi mult mai mare decât preţul pe care trebuie să îl plătim pentru a susţine Ucraina.

Sprijin suplimentar este aşteptat şi de la Uniunea Europeană. Parlamentul European a dat undă verde pentru începerea procedurilor de aderare în cazul Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei.

Olga Stefanishyna, vicepremier pentru integrare europeană: Decizia de a oferi Ucrainei statul de candidat ar oferi o directivă clară celor 27 de state membre că trebuie să fie alături de Ucraina indiferent cât va fi nevoie.

Deciziile de la nivel înalt seamănă speranţă în sufletele ucrainenilor

În Bucea, la aproape trei luni de la retragerea rusă, viaţa merge înainte. Boris are 27 de ani şl s-a refugiat în Slovacia din calea bombardamentelor. Acum s-a întors şi vrea să reclădească afacerea pe care o avea înainte de război: un bar cochet. 

Cafeneau poartă urmele luptelor grele: uniforme ale soldaţilor, măşti de gaze şi bucăţi din proiectilele.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Viitorul lui Boris e un mare semn de întrebare. Dar, după ce a văzut ce înseamnă să pierzi tot, e mai hotârât ca oricând să preţuiască ce i-a mai rămas. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Zile cruciale pentru Ucraina. Deciziile NATO-UE care ar putea aduce victoria sau înfrângerea Kievului