Zelenski: Ucraina a rămas fără rachete şi nu a mai putut apăra termocentrala distrusă de ruşi
Război în Ucraina. Lipsa rachetelor de apărare antiaeriană a împiedicat Ucraina să contracareze săptămâna trecută un atac al Rusiei care a distrus cea mai mare centrală electrică din regiunea din jurul capitalei Kiev, a declarat marţi preşedintele Volodimir Zelenski, citat de Reuters.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Comentariile lui Zelenski, care urmează avertismentelor repetate ale guvernului său către aliaţii Kievului cu privire la slaba apărare aeriană, reflectă situaţia disperată în care se află Ucraina, în condiţiile în care Rusia îşi intensifică atacurile asupra sistemului energetic ucrainean.
"Erau 11 rachete care veneau în zbor. Noi le-am distrus pe primele şapte, iar patru (rămase) au distrus (centrala de la) Trîpillia. De ce? Pentru că rămăsesem cu zero rachete. Nu am mai avut rachete ca să apărăm Trîpillia", a declarat el într-un interviu acordat PBS.
Ruşii au distrus centrala termică Trîpilska
Reuters nu a putut să verifice în mod independent această informaţie. Zelenski a avertizat anterior că Ucraina a fost nevoită să facă alegeri dificile cu privire la ceea ce trebuie să protejeze şi a declarat că ţara sa ar putea rămâne complet fără rachete defensive dacă atacurile ruseşti ar continua în acelaşi ritm intens.
- Rusia și Ucraina au negociat în secret 2 luni cu Turcia un acord privind Marea Neagră. Au ajuns la un consens, dar...
- "Ucraina apără şi vecinii din România, Moldova şi Polonia de ameninţarea rachetelor şi dronelor ruseşti",...
- Zelenski se plânge că Ucraina nu a fost protejată la acelaşi nivel cu Israelul: "Shahed-urile din cerul Ucrainei...
- Ucraina cere sisteme Patriot de la România şi Polonia: "Apel către partenerii noştri să ia măsuri extraordinare...
- "Matematica lui Biden în Ucraina este greşită". Editorialul unui senator american aliat al lui Trump
- Planul ucrainenilor de a distruge Podul lui Putin. Rusia şi-a făcut un Plan B dacă rămâne fără el
Distrusă în urma atacului din 11 aprilie, centrala termică Trîpilska era cea mai mare instalaţie energetică din apropierea Kievului şi a fost construită pentru a avea o capacitate de 1.800 de megawaţi, mai mult decât nevoile de dinainte de război ale celui mai mare oraş din Ucraina. Alte centrale şi importurile au suplinit deocamdată golul, dar locuitorii au fost îndemnaţi să economisească energia electrică.
De la jumătatea lunii martie, Rusia şi-a intensificat atacurile combinate cu rachete şi drone care vizează sistemul energetic al Ucrainei, îndeosebi centralele termice şi hidroelectrice. Acesta este al doilea atac concertat al Rusiei asupra sistemului energetic de când forţele ruse au invadat Ucraina în urmă cu peste doi ani şi s-a dovedit a fi mult mai devastator decât primul.
În urma recentelor atacuri, Ucraina a pierdut aproximativ 7 gigawaţi din capacitatea de generare a energiei electrice, cu importante centrale termice şi capacităţi de transmisie afectate în mod semnificativ. Moscova spune că loviturile au ca scop distrugerea capacităţii de luptă a Ucrainei şi reprezintă o ripostă la atacurile ucrainene recente în interiorul Rusiei.
Aliaţii occidentali au fost reticenţi în a transmite sisteme de apărare antiaeriană suplimentare Ucrainei, care spune că are nevoie de 25 de sisteme Patriot pentru a-şi acoperi teritoriul în mod corespunzător. Germania a promis să livreze încă un sistem de apărare antiaeriană în urma apelurilor urgente ale Kievului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰