Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Zelenski l-a trimis pe generalul Valeri Zalujnîi ca ambasador la Londra după ce l-a demis de la conducerea armatei

Război în Ucraina. Generalul Valeri Zalujnîi, demis în februarie de la conducerea armatei, a fost numit ambasador în Marea Britanie. Potrivit unui sondaj realizat de ucraineni, Zelenski ar pierde în faţa lui Valeri Zalujnîi dacă anul acesta s-ar organiza alegeri prezidențiale în Ucraina. Până acum generalul ucrainean nu și-a exprimat în mod public intenția de a intra în politică. 

de Redactia Observator

la 08.03.2024 , 11:28

Fostul comandant-şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, devenit mai popular decât preşedintele Volodimir Zelenski, a fost numit joi de acesta din urmă ambasador al Ucrainei în Regatul Unit, potrivit unui anunţ al Ministerului de Externe de la Kiev, citat de agenţiile AFP şi Reuters.

 Generalul Valeri Zalujnîi a fost numit ambasador în Regatul Unit

Generalul Valeri Zalujnîi, în vârstă de 50 de ani, a fost numit comandant-şef al armatei ucrainene în iulie 2021 şi a condus rezistenţa în faţa invaziei ruse. Dar după eşecul contraofensivei ucrainene din vara anului trecut relaţiile sale cu preşedintele Zelenski s-au degradat, cei doi având viziuni diferite asupra strategiei de urmat în continuare pe front în timp ce trupele ruse au revenit în ofensivă şi câştigă teren, iar armata ucraineană confruntată cu o criză de trupe şi muniţii face greu faţă atacurilor.

Vezi și

Cum a început cearta dintre Zelenski şi Zalujnîi

Pe acelaşi subiect

Declanşatorul divergenţelor dintre Zelenski şi Zalujnîi a fost un articol pe care generalul ucrainean l-a publicat în noiembrie şi în care a avertizat că războiul cu Rusia a ajuns într-un impas, în stadiul unui conflict de uzură, prin urmare Ucraina are nevoie de noi arme superioare tehnologic celor ruseşti şi de noi efective de soldaţi pentru a putea să avanseze.

De asemenea, în timp ce generalul Zalujnîi a cerut recrutarea a încă circa 500.000 de soldaţi pentru înlocuirea pierderilor şi efectuarea unei rotaţii măcar parţiale a trupelor epuizate de aproape doi ani de război, preşedintele Zelenski s-a arătat reticent faţă de o asemenea măsură nepopulară. Totuşi, printr-o lege controversată dezbătută în prezent de parlamentul de la Kiev, Ucraina încearcă să mobilizeze noi soldaţi.

În cele din urmă, pe 8 februarie Zelenski l-a demis pe Zalujnîi, afirmând însă că ar dori ca generalul să rămână în echipa sa. Generalul Oleksandr Sîrski, până atunci comandantul forţelor terestre, a fost numit de Zelenski să preia postul lui Zalujnîi.

Zelenski a anunţat săptămâna aceasta că îl aşteaptă pe Sîrski să se întoarcă de pe frontul din estul Ucrainei cu "propuneri precise" pentru efectuarea unor schimbări în operaţiunile din zonă, inclusiv înlocuirea unor comandanţi, după ce armata rusă a cucerit reduta fortificată Avdiivka şi îşi continuă ofensiva.

Sîrski însuşi a publicat pe canalul său de Telegram unele constatări făcute pe front. El a observat acolo că unele unităţi ucrainene reuşesc să respingă inamicul, în timp ce altele, cu aceleaşi arme şi efective, nu reuşesc, menţionând că pe ansamblu situaţia pe front "rămâne dificilă, dar este sub control".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Zelenski l-a trimis pe generalul Valeri Zalujnîi ca ambasador la Londra după ce l-a demis de la conducerea armatei